Astăzi, 10 februarie, Biserica „Sf. Mucenic Haralambie” din Giurgiu şi-a sărbătorit patronul spiritual
În Biserica Ortodoxă, în fiecare an, ziua de 10 februarie este închinată Sfântului Sfinţit Mc. Haralambie, episcopul cetății Magneziei, ocazie cu care numeroase locaşuri de cult îşi sărbătoresc hramul.
Între acestea se numără și Biserica „Sf. Mc. Haralambie” din Giurgiu care astăzi, în ziua ocrotitorului său, şi-a primit arhipăstorul, pe Preasfinţitul Părinte Ambrozie, Episcopul Giurgiului.
Cu acest prilej, Preasfinţia Sa, înconjurat de un ales sobor de preoţi şi diaconi a săvârşit Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie, în prezenţa a numeroși credincioşi.
În cuvântul de învăţătură, Chiriarhul nostru a vorbit despre viaţa Sfântului Haralambie, care reprezintă model de stăruinţă în credinţa ortodoxă şi de iubire faţă de Dumnezeu. Totodată, Întâistătătorul eparhiei noastre a vorbit şi despre dimensiunea sacramentală a martiriului care reprezintă mărturisirea credinţei în viaţa Bisericii. Mucenicul trăieşte în jertfa sa atât jertfa lui Hristos, cât şi a întregii sale Biserici, având conştiinţa prezenţei sale în Hristos şi a prezenţei lui Hristos în el, a încheiat Preasfinţia Sa.
La final, a fost săvârşită o slujbă de pomenire pentru ctitorii sfântului locaş trecuţi la cele veşnice. Ierarhul nostru a dăruit părintelui paroh Ștefan Valentin și părintelui Sabin Mâț, Consilier Administrativ al Episcopiei Giurgiului, câte un rând de veșminte, iar preoților slujitori cărți apărute la editura eparhiala și ultimul număr al revistei ,,Familia Ortodoxă”.
La slujbă au participat şi preşedintele Consiliului Judeţean Giurgiu, Vasile Mustăţea, şi directorul Muzeului Judeţean „Teohari Antonescu”, Constantin Buduru.
Credincioşii prezenţi s-au putut închina la Sfânta Raclă adusă de la Mănăstirea Comana, care adăpostește mai multe Sfinte Moaște, printre care și pe cele ale Sf. Mc. Haralambie, după care au primit icoane cu chipul Sfântului Haralambie și Pastorala Chiriarhului nostru.
Răspunsurile la strană au fost date de Corul Seminarului Teologic „Teoctist Patriarhul” din Giurgiu, condus de Pr. Prof. George Sebastian Grigorescu.
















