Astăzi, de Bunavestire, puneţi pâine şi sare pe pragul casei!
Bunavestire sau popular Blagoveştenia este praznicul în amintirea zilei în care Sfântul Arhanghel Gavril a vestit pe Sfânta Fecioară că ea va naşte pe Mesia (Luca I, 26-38).
Bunavestire (25 martie) are în unele zone şi o altă semnificaţie pe lângă cea religioasă. Acum cântă pentru prima dată cucul, vestitorul unor lucruri importante în viaţa omului. Când o persoană îl auzea pentru prima oară cântând, trebuia să numere de câte ori cânta pentru a şti câţi ani mai are de trăit.
De Bunavestire este bine să se pună pe pragul casei pâine şi sare pentru hrana îngerilor. În Apus, sărbătoarea Bunei Vestiri este numită şi sărbătoarea Zămislirii Domnului. În calendarul nostru popular, Bunavestire este cunoscută sub denumirea de Blagoveştenii sau Ziua Cucului. Tradiţia mai spune că, în această zi aducătoare de veste minunată, oamenii nu au voie să se certe, fiind mare păcat. Cine se ceartă în ziua de Bunavestire are necazuri tot anul. În Bucovina nu se pun ouă la cloşcă de Bunavestire, pentru că se consideră că ar putea ieşi pui cu două capete şi patru picioare.














