Astăzi ne luăm rămas bun de la Ionel Grozea…
anunţăm încetarea din viaţă, la vâsrta de 75 de ani,
a celui care a fost tată, socru şi bunic,
Ionel Grozea,
fost şef Serviciu Personal,
la Primăria Municipiului Giurgiu.
Corpul neînsuflețit este depus la Biserica Grecească,
unde atât rudele cât și persoanele apropiate își vor putea lua rămas bun de la el.
Astăzi, 27 aprilie, în jurul orei 12:00, la Biserica Grecească,
va avea loc slujba de înmormântare, după care
cortegiul funerar se va îndrepta către Cimitirul “Smârda”,
unde va fi înhumat la locul său de veci.
Ne vom aminti cu dor de chipul lui luminos,
de vorba înţeleaptă şi de dragostea cu care ne-a înconjurat pe toţi
. Pentru tot ce a făcut pentru noi, îi mulţumim
şi îl rugăm pe bunul Dumnezeu să-i dea odihnă veşnică în Împărăţia Sa.
Dumnezeu să te odihnească în pace, suflet blând.
Familia îndurerată