ATENŢIE! Fenomenul „ploaie înghețată”, la Giurgiu! Cum dezgheți mașina fără să produci pagube
În această dimineață, șoferii giurgiuveni s-au trezit cu mașinile înghețate bocnă.
Pentru a intra în mașină și a o ”elibera” de stratul de gheață format ca urmare a fenomenului meteo extrem, specialiștii fac următoarele recomandări, potrivit libertatea.ro:
Nu forţa uşile, pentru că se pot rupe chederele. Ai trei soluţii: să foloseşti un spray special pentru dezgheţare, lichid de parbriz special pentru iarnă sau spirt. Toarnă lichidul şi aşteaptă să-şi facă efectul.
Atenţie, nu folosi apă fierbinte, se pot sparge geamurile ori poate sări vopseaua!
Ai intrat în maşină. Acum porneşte motorul şi dă drumul la încălzire. Atenţie, dacă ai senzor de ploaie, dezactivează- l, altfel s-ar putea să pornească ştergătoarele, iar dacă sunt îngheţate, se vor deteriora foarte uşor (pentru a evita îngheţarea lor, lasă-le ridicate sau scoate-le peste noapte).
Dezgheaţă parbrizul tot cu spray special sau lichid de parbriz. Când gheaţa începe să se înmoaie, îndepărteaz-o cu racleta. Atenţie, nu utiliza racleta şi pentru caroserie – se poate zgâria vopseaua. Ca să nu mai îngheţe parbrizul, foloseşte folia specială – gheaţa se va forma deasupra ei, iar parbrizul va rămâne curat.
Dar, dacă nu ai la îndemână un astfel de spray, poți folosi o soluție dintr-un litru de apă și 30 cl de alcool sanitar.
În zilele geroase, după ce te întorci de la drum lung cu mașina, înainte de a opri motorul, lasă aerul condiționat să meargă 2, 3 minute la maximum. Căldura va usca interiorul mașinii și nu se vor mai forma cristale de gheață pe parbriz și pe geamuri.
O soluţie mai comodă, dar şi mai costisitoare (între 300 şi 400 de euro), este instalarea unui sistem de pornire a motorului prin telecomandă: cu ajutorul lui poţi începe dezgheţarea maşinii în timp ce eşti în casă şi fără să deschizi uşa autoturismului.













