Au început „Zilele Canon”, la F64!
Canon şi F64, cel mai mare magazin foto-video din România, anunţă „Zilele Canon”, un eveniment care se va desfăşura în perioada 15-18 iulie în sala expoziţională a magazinului F64 şi cuprinde trei prezentari fotografice, o tură foto, oferte speciale la echipamente foto-video şi un concurs dedicat fotografiei de vară.
Astăzi, în prima zi a evenimentului, 15 iulie 2015, începând cu ora 19.00, Tatiana Volontir va susține prezentarea „Lumina naturală în portretul artistic”. Prin fotografia de portret, ea caută mereu oglindire în oameni. “Fotografia a devenit pentru mine un mijloc de exprimare, de eliberare, dar și de descoperire. Este un studiu al proiecțiilor universului interior al modelului asupra mea”, susține Tatiana.
Pe 16 iulie, „Zilele Canon” aduc la F64, tot începând cu ora 19.00, prezentarea „Inspirație, basme și fashion” sustinuță de Andreea Retinschi. Pasiunea pentru lumea imaginilor a început cu un curs de fotografie pe film, în liceu, și continuă astăzi cu dorința de a transmite povești prin fotografiile sale. Participanții vor învăța trucuri despre fotografia de modă și despre cum să ne păstrăm imaginația vie.
Pe 17 iulie, de la ora 19.00, Dorin Bofan le va vorbi participanților despre fotografia de natură. Cei prezenți în sală vor afla cum a început povestea lui Dorin, vor afla despre căutările sale continue, dar și ideile din spatele lucrărilor sale. De-a lungul carierei sale, Dorin și-a văzut fotografiile publicate în reviste precum National Geographic Romania, National Geographic Traveler, Photo Magazine, FOTO4all, GDT Forum Naturfotografie și multe altele.
În ultima zi, pe 18 iulie, începând cu ora 16.00, Cătălin Georgescu invită pasionații de plimbări fotografice la o tură foto prin campusul Universității Politehnica pentru a experimenta compoziții urbane și pentru a învăța cum să se folosească de jocul de lumini și umbre.
Mai multe informații despre cei patru fotografi și evenimentele organizate alături de ei găsești pe blogul F64. De asemenea, prezentările din timpul evenimentului Zilele Canon vor fi transmise live pe site-ul F64 și evenimentul poate fi urmărit, de asemenea, prin Facebook.














