Sunt clipe în care lumea pare să tacă, pentru ca cerul să poată fi auzit mai limpede. Sunt momente în care, într-o epocă grăbită, trei oameni aleg să încetinească timpul, să lase în urmă tot ceea ce este trecător și să-și încredințeze întreaga viață lui Dumnezeu.

Un asemenea moment de aleasă trăire duhovnicească a avut loc sâmbătă, 8 august 2026, la Mănăstirea „Acoperământul Maicii Domnului” din Bolintin Vale, unde trei viețuitoare ale sfântului așezământ au primit haina îngerească a monahismului.

A fost o zi în care bucuria s-a împletit cu emoția, iar rugăciunea cu tăcerea. În mijlocul obștii monahale și în prezența numeroșilor credincioși veniți să fie părtași la acest moment, monahiile Fevronia, Onufria și Tecla au răspuns unei chemări pe care nu lumea o poate înțelege întotdeauna, dar pe care sufletul o recunoaște atunci când Dumnezeu îi vorbește.

„Oricine voiește să vină după Mine…”

Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Dr. Ambrozie, Episcopul Giurgiului, slujba tunderii în monahism a fost săvârșită de Preacuviosul Părinte Arhimandrit Dr. Mihail Muscariu, exarh eparhial, înconjurat de un sobor de slujitori.

În fața Sfântului Altar, cele trei viețuitoare au făcut pasul către o nouă viață.

Tunderea pletelor, primirea veșmintelor monahale și rostirea făgăduințelor au transformat clipa într-un legământ pentru veșnicie. Fecioria, sărăcia de bunăvoie și ascultarea nu sunt, pentru omul care alege calea monahală, simple renunțări, ci expresia unei iubiri totale față de Dumnezeu.

Este acea tainică „lepădare de sine” despre care vorbește Mântuitorul: „Oricine voiește să vină după Mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea și să-Mi urmeze Mie.”

Și poate că tocmai aici se află paradoxul monahismului: ceea ce lumea privește ca pe o renunțare poate deveni, pentru suflet, cea mai profundă formă de libertate.

Trei nume, trei începuturi, aceeași chemare

Din această zi, cele trei monahii poartă numele Fevronia, Onufria și Tecla – nume care nu sunt doar o identitate nouă, ci devin simbolul unui început.

Un început în care trecutul este așezat cu smerenie înaintea lui Dumnezeu, iar viitorul este încredințat Lui.

În liniștea mănăstirii, sub ocrotirea Maicii Domnului, cele trei surori au ales să-și transforme viața într-o rugăciune. Nu una rostită doar cu buzele, ci una trăită prin fiecare zi, prin fiecare ascultare, prin fiecare jertfă și prin fiecare clipă în care omul își pune voia în mâinile lui Dumnezeu.

Un răspuns într-o lume care aleargă

În cuvântul rostit la finalul slujbei, Părintele Arhimandrit Mihail Muscariu a vorbit despre frumusețea și responsabilitatea drumului ales de cele trei noi monahii.

Într-o lume în care omul este adesea prins între zgomot, griji, dorința de confort și goana după lucruri trecătoare, mănăstirea rămâne un loc al tăcerii, al rugăciunii și al întâlnirii cu Dumnezeu.

Mănăstirile nu sunt doar ziduri ridicate departe de tumultul lumii. Sunt, așa cum a subliniat părintele exarh, vetre de rugăciune, limanuri pentru suflete și adevărate puncte de sprijin pentru cei care caută pacea.

Iar rugăciunea celor care au ales viața monahală nu se oprește la zidurile chiliei. În ea se regăsesc durerile, încercările și speranțele unei lumi întregi.

Maica Domnului, „stareța nevăzută”

Sub Acoperământul Maicii Domnului, cele trei noi monahii își încep de acum înainte viața în cadrul obștii Mănăstirii Bolintin Vale.

Maica Domnului, ocrotitoarea sfântului lăcaș, rămâne pentru ele călăuză și mamă duhovnicească, iar noile nume – Fevronia, Onufria și Tecla – devin legătura lor cu sfinții și cuvioșii care au mers înainte pe același drum al crucii și al jertfei.

Pentru obștea mănăstirii, ziua de 8 august nu a fost doar o sărbătoare, ci și o nouă binecuvântare.

Trei suflete s-au adăugat rugăciunii neîncetate a acestui așezământ.

Trei vieți au fost așezate înaintea lui Dumnezeu.

Trei femei au spus „da” unei chemări pe care au ales să o urmeze până la capăt.

O zi în care pământul s-a apropiat de cer

Poate că, privită din afara zidurilor mănăstirii, alegerea celor trei pare greu de înțeles.

Dar pentru cei care au fost acolo, pentru cei care au ascultat rugăciunile și au văzut emoția din ochii celor trei monahii, ziua de sâmbătă a avut ceva aparte.

A avut liniștea aceea pe care nu o poate oferi nicio bogăție a lumii.

A avut emoția unui început.

A avut frumusețea unei jertfe.

Și, mai presus de toate, a avut bucuria unui suflet care și-a găsit drumul către Dumnezeu.

La Mănăstirea „Acoperământul Maicii Domnului” din Bolintin Vale, trei noi lumini s-au aprins în candela rugăciunii.

Fevronia, Onufria și Tecla.

Trei nume.

Trei destine.

O singură chemare:

Hristos.

Iar într-o lume care vorbește tot mai mult despre ceea ce trebuie să dobândești pentru a fi fericit, cele trei noi monahii au ales să mărturisească, prin propria lor viață, un adevăr cu totul diferit: uneori, cea mai mare biruință a omului începe atunci când învață să se lepede de sine și să se dăruiască lui Dumnezeu.

Vasile Arcanu