Get Adobe Flash player
+37
°
C
+38°
+23°
Giurgiu
, 22
+39°+24°
+39°+23°
+37°+21°
+39°+23°
+38°+21°
+39°+21°
Prognoză pe 7 zile

Arhive

Aurelia Dobre, vicepreşedintele OFSD: Rezoluţie privind sănătatea şi educaţia ca priorităţi naţionale, adoptată de Organizaţia Femeilor Social Democrate

dobre aureliaOrganizația Femeilor Social Democrate (OFSD) a organizat în perioada 22-23 mai 2015, la Brașov, cu prilejul Comitetului Executiv Național, un seminar cu tema „Fondurile europene, o nouă șansă pentru proiectele sociale majore : educație, sănătate, locuri de muncă, incluziune socială”.

Prezentă la această reuniune, vicepreşedintele OFSD, Aurelia Dobre (foto), a declarat că, în cadrul dezbaterilor, s-a discutat despre egalitatea de gen, dar și despre importanța atragerii de fonduri europene.

Potrivit Aureliei Dobre, declaraţia președintelui interimar al OFSD, Viorica Dăncilă, membru al Comisiei pentru drepturile femeii și egalitate de gen din Parlamentul European, s-a axat pe egalitatea de gen, ca şi condiție necesară pentru îndeplinirea obiectivelor de creștere, ocupare a forței de muncă și coeziune socială a oricărei societăți civilizate.

La finalul reuniunii, Organizația Femeilor Social Democrate a adoptat o rezoluție privind sănătatea și educația, care trebuie să fie priorități naționale în programele care asigură accesarea fondurilor nerambursabile europene în România.

„Pentru buna derulare a proiectelor de calitate cu finanțare europeană, o prioritate va fi pregătirea unui sistem îmbunătățit de evaluare a proiectelor. De asemenea, pentru soluționarea nevoilor din zona educațională și medicală este nevoie ca programele de finanțare nerambursabilă din fonduri europene și naționale să fie corelate și complementare, în toate etapele de derulare și la toate nivelurile de lucru ale acestora.

Toate măsurile trebuie luate așa încât un număr cât mai mare din proiectele și măsurile plătite din bugetul național să fie eligibile și decontate din asistența financiară nerambursabilă alocată de Uniunea Europeană României în perioada 2014-2020. Aleșii locali trebuie informați și instruiți continuu și timpuriu cu privire la programele cu finanțare nerambursabilă care pot susține proiecte sociale.

Organizațiile nonguvernamentale din domeniul social, educațional, medical trebuie încurajate în utilizarea fondurilor nerambursabile, inclusiv prin cote de cofinanțare sustenabile pentru specificul acestor organizații și prin măsuri care să asigure accesul mai facil al ONG-urilor la creditarea pentru cofinanțarea proiectelor”, se mai arată în rezoluția adoptată de OFSD, sâmbătă, la Brașov.

Advertisement

Arhive