S-a născut într-un alt oraş, s-a stabilit cu familia în altă parte, însă sufletul lui a rămas la Giurgiu. Legat puternic de Giurgiu, pe care îl consideră oraşul natal, îi dedică o poezie, una dintre cele mai emoţionante creaţii ale sale, care freamătă de un lirism profund. Citindu-i poezia, constaţi că este stăpânit şi de un profund sentiment de apartenenţă la oraşul natal, în care a revenit cât de des a putut. Vă invităm să lecturaţi această poezie, frumos meşteşugită parcă de un bijutier care, cu migală, îşi relevă amintirile şi trăirile.
Poetul Continue reading →