
Trecerile de pietoni din apropierea a patru şcoli din Giurgiu au fost supraînălţate, astfel încât şoferii să încetinească iar elevii să poată traversa în siguranţă. Măsura a fost luată de municipalitate, împreună cu Poliţia Rutieră, care au elaborat un program de siguranţă a elevilor. Totodată, pentru a evita Continue reading
Raliul Memorial Giurgiu 1904 este evenimentul cu cea mai mare tradiţie în România şi a ajuns la o ediţie aniversară, fiind inclus în calendarul internaţional F.I.V.A.. În acest sens, organizatorii şi-au propus ca raliul din acest an să fie unul cu totul special, urmând a se desfăşura în doua etape, programate pentru acest week-end, vineri şi sâmbătă (20 şi 21 septembrie 2013).
Deja la acest raliu Continue reading
Potrivit datelor ultimului recensământ, minorităţile reprezintă 12% din populaţia României. Peste 600.000 de cetăţeni s-au declarat de etnie romă, dar asociaţiile de profil afirmă că, în realitate, sunt în jur de două milioane. Raportat la nivelul judeţului Giurgiu, din 181.422 de locuitori 15.223 s-a declarat romi. La Clejani, din 3.809 locuitori, 615 s-au declarat ca aparţinând etniei rome.
Anul acesta la Şcoala Clejani există o mare problemă: elevii de etnie romă nu au Continue reading
Elevii din judeţul Giurgiu vor beneficia şi în acest an de programul guvernamental „Lapte şi corn”. Contractele de atribuire au fost încheiate încă de acum trei ani, având o valabilitate de patru ani. De lapte şi corn vor beneficia 29.563 de copii, respectiv elevii din clasele I-VIII şi preşcolarii, care vor primi produsele alimentare începând cu data de 23 septembrie.
La nivelul judeţul Giurgiu, programul „Lapte şi corn” va continua şi în noul an şcolar 2013 – 2014, produsele alimentare urmând să ajungă la 29.563 de copii. „Anul acesta, cei 29.563 de copii beneficiari de la şcolile din judeţ vor Continue reading
Decizia Consiliului de Administraţie al Inspectoratului Şcolar Giurgiu de a înlocui din funcţie opt directori de unităţi şcolare din judeţ nu este văzută cu ochi buni de inspectorul general adjunct al Inspectoratului Şcolar Judeţean Giurgiu, Adelina Sârbu. Aceasta susţine că măsura schimbării celor opt directori de școli nu a avut la bază motive obiective, motiv pentru care nu a fost de acord cu propunerea făcută de inspectorul general, Petre Petre. Mai mult decât atât, Adelina Sârbu susţine că decizia CA al Inspectoratului Şcolar vine în contradicţie cu o altă hotărâre, luată la jumătatea lunii august. Potrivit acesteia, celor opt directori li se prelungiseră detaşările în interesul învăţământului.
„În şedinţa Consiliului de Administraţie al Inspectoratului Şcolar din 16 august s-a decis Continue reading
Preşedintele organizaţiei municipale a PNL Giurgiu, Dumitru Beianu, a declarat că, în perspectiva viitoarelor alegeri locale, va candida la Primăria Giurgiu, şi nu la preşedinţia Consiliului Judeţean, şi că şi-a asumat în faţa colegilor câştigarea funcţiei de primar al municipiului.
În ceea ce priveşte Continue reading
Data de 18 septembrie 2013 sigur va rămâne pentru mult timp de-acum încolo în amintirea și calendarul administrației publice locale din Clejani. Este ziua în care Florin Nidelea, primarul acestei localităţi, a primit vizita lui Jean Daubigny, prefectul Parisului şi al regiunii Ile de France şi a lui Continue reading
Accident rutier în această dimineaţă, în jurul orei 7.00. la Dăiţa, pe DN 41. Un conducător auto, în vârstă de Continue reading