Biroul de presă al Patriarhiei Române ne informează:
Publicaţia Femeia de azi din săptămâna 16 – 22 noiembrie 2012 se vinde la centrele de difuzare a presei împreună cu un Calendar creştin 2013 – Sărbători religioase şi populare, care imită formatul de perete al calendarelor bisericeşti. Calendarul oferit de săptămânalul Femeia de azi cuprinde
Un bărbat a dat foc unei căpiţe cu fân şi uneia de coceni din satul Pietrele, comuna Băneasa. Suspectul a pătruns în curtea unui consătean şi a incendiat furajele, după care s-a făcut nevăzut. Vecinul victimei a Continue reading →
Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Giurgiu au probleme cu stocul de combustibil, ca de altfel colegii lor din întreaga ţară. Pentru că nu au fost încă viraţi banii către inspectoratele judeţene, fondurile fiind necesare asigurării combustibilului, instituţia a apelat la Consiliul Local Giurgiu pentru a rezolva problema. Continue reading →
Poliţiştii SIF au documentat şi probat activitatea infracţională a trei persoane cu vârste între 43 şi 61 ani, funcţionare în cadrul Centrului Financiar de la Liceul „Tudor Vianu” din Giurgiu, care în perioada septembrie 2010 – 2011, şi-au însuşit nelegal din bugetul instituţiei, bani sub formă de salarii prin plăţi multiple pe carduri şi prime de instalare, falsificând documente justificative (dispoziţii de plată şi state de plată), indemnizaţii de concedii de odihnă şi salarii fără Continue reading →
A fost pus să păzească oile la stână însă a dat iama în ele. Pe 16 noiembrie a.c., la ora 11.30, oamenii legii au fost sesizaţi că, la sfârşitul lunii august 2012, T. I., de 32 ani, din comuna Şipote, judeţul Iaşi, cioban la o stână din Comana, a sustras trei oi, pe care Continue reading →
Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta „Vlaşca” al judetului Giurgiu a operaţionalizat astăzi, 19 noiembrie 2012, subunitatea profesionistă pentru situatii de urgenta din localitatea Bolintin Deal. Infiintarea noii subunitati, de o deosebita importanta pentru siguranta cetatenilor din zona, a fost posibila datorita implicarii în primul rând a inspectorului şef al ISU Giurgiu, colonel Emil Apostol, apoi a primarului Emilian Bănică şi a Consiliului Local al Localităţii Bolintin Deal, care a asigurat spatiile necesare acesteia, şi a Consiliului Judeţean Giurgiu.
Primăria Giurgiu, prin Direcţia de Asistenţă Socială se află în plină campanie de primire a dosarelor pentru acordarea ajutoarelor de căldură pentru locuitorii care folosesc la încalzirea locuinţelor gaz metan, agent termic, combustibil petrolier sau combustibil solid. Aceste ajutoare de căldură se acordă pentru perioada rece cuprinsă între noiembrie 2012 – martie 2013. Peste 2.400 de giurgiuveni şi-au depus dosare pentru ajutoarele de încălzire de când a început preluarea actelor.
Potrivit celor declarate de directorul adjunct al Direcţiei de Asistenţă Socială Giurgiu, Jeniţa Roşu(foto), Continue reading →