Get Adobe Flash player
+37
°
C
+38°
+23°
Giurgiu
, 22
+39°+24°
+39°+23°
+37°+21°
+39°+23°
+38°+21°
+39°+21°
Prognoză pe 7 zile

Arhive

Autorităţile giurgiuvene sunt pregătite pentru Paşti. Atenţie, comercianţi!

IMG_2495Sărbătorile Pascale se apropie cu repeziciune, iar autorităţile au luat măsuri specifice, ca în fiecare an. În prezent, reprezentanţi ai Poliţiei, Jandarmeriei, DSV, OJPC şi ai primăriilor, dar şi ai Direcţiei Agricole (în caz de verificări privind legumele şi fructele), efectuează controale pentru ca sărbătorile giurgiuvenilor să fie în siguranţă.

Potrivit prefectului Nina Crişu (foto), acţiunile de control vizează în special oboarele, târgurile, dar şi agenţii economici care produc sau comercializează produse specifice Sărbătorilor Pascale.

Organele de control verifică modul de depozitare a mărfii, documentele de provenienţă, iar în privinţa cărnii de miel autorităţile vor verifica calitatea acesteia. Producătorii trebuie să aibă la ei în permanenţă actele pentru produsele lor.

Măsuri suplimentare de siguranţă iau şi poliţiştii şi jandarmii. Aceştia vor supraveghea, mai ales în noaptea Învierii, bisericile din Giurgiu şi din judeţ. Asta pentru că aici se vor aduna multe persoane, iar riscul unor incidente neplăcute este mai ridicat.

Nu vor lipsi de la slujbele religioase sau alte evenimente specifice Paştelui nici pompierii. Ei vor monitoriza atent fiecare lăcaş de cult pentru a evita incendiile.

Advertisement

Arhive