Autorităţile înalţă diguri în faţa furiei apelor! 170 de curţi şi grădini inundate, în judeţul Giurgiu!
Pompierii, comitetele locale pentru situaţii de urgenţă şi cei de la ape lucrează la foc continuu pentru protecţia localităţilor vulnerabile în faţa Neajlovului şi Dâmbovnicului, care se umflă pe zi ce trece. În plus, precipitaţiile abundente au creat probleme suplimentare în mai multe localităţi din judeţul Giurgiu. Chiar în această dimineaţă, 28 militari de la ISU Giurgiu, 25 persoane de la SGA Giurgiu și cei de la comitetul local pentru situații de urgență acţionează pentru construirea unui dig de protecţie în Vânătorii Mici, pentru protecţia unei şcoli și a şase locuințe care se află sub ameninţarea apelor.
De altfel, din localitatea Vânătorii Mici au fost evacuate preventiv două persoane și 70 de animale mici dintr-o gospodărie, acesta fiind cazate în spații special amenajate puse la dispoziție de primărie.
170 curţi şi grădini, dar şi mii de hectare de teren agricol, păşuni şi pădure au fost inundate, precum şi trei podeţe, trei drumuri comunale (deversate pe lungime de 1,75 km), un drum forestier şi 0,15 km de străzi.
12 localităţi din judeţul Giurgiu au fost afectate de revărsările râurilor Neajlov şi Dâmbovnic, dar şi de precipitaţiile abundente şi scurgerea apei de pe versanţi.
Mobilizarea exemplară a celor de la ISU Giurgiu, a primarilor, care au condus comitetele locale pentru situaţii de urgenţă, în colaborare cu cei de la SGA Giurgiu, a făcut ca numărul apelurilor la 112 să scadă iar apele să nu pătrundă în casele oamenilor.
De altfel, col. Marius Stancu, de la ISU Giurgiu şi directorul SGA Giurgiu, Dragoş Stoica, s-au aflat în noaptea de 9/10 decembrie în zonele afectate de inundaţii şi au luat măsurile necesare pentru protecţia caselor şi bunurilor oamenilor din zonele respective.
Marcela Petcu














