Autoturism mistuit de flăcări!
Un autoturism a luat foc, aseară, pe o stradă din localitatea Ghimpați. În momentul în care s-a produs incendiul, mașina era parcată în fața casei.
Ajunși la fața locului cu o autospecială de stingere și o ambulanță SMURD, pompierii din cadrul Stației Mihăilești au constatat faptul că autoturismul ardea generalizat. Din fericire, nu au fost persoane rănite.
Pompierii au reușit să limiteze propagarea flăcărilor la lemnele de foc depozitate în apropiere.
Incendiul a fost stins în limitele găsite. Cel mai probabil acesta a fost provocat de un scurtcircuit.
Informare preventivă:
Pentru a preveni astfel de evenimente, recomandăm respectarea următoarelor măsuri:
– verificaţi instalaţia electrică: aceasta nu trebuie să prezinte cabluri neizolate;
– nu faceți improvizații la instalația electrică;
– asiguraţi-vă că echipamentele de iluminat electric nu sunt defecte sau neizolate;
– verificaţi dacă apar eventuale scurgeri de carburanți sau lubrifianți;
– verificați perioada de garanție a stingătorului din autovehicul.
Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro .