AVERTIZARE ANM! Din nou, Cod galben de ceaţă la Giurgiu!
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis astăzi, la ora 19:15, mai multe atenţionări nowcasting Cod galben de ceaţă densă şi chiciură, valabile în mai multe judeţe.
Potrivit meteorologilor, până la ora 23:00, în zona judeţului Giurgiu se va semnala ceaţă, care determină scăderea vizibilităţii, local, sub 200 de metri şi izolat sub 50 de metri.
Avertizările de fenomene periculoase imediate (nowcasting) se emit pentru o perioadă de maximum şase ore, menţionează ANM.













