Bărbat decedat după ce a cāzut de la etajul II al unui bloc din Giurgiu
Un bărbat, de 44 de ani, a decedat astăzi, la câteva ore, după ce a cāzut de la etajul II al unui bloc situat în centrul municipiului Giurgiu.
Potrivit informaţiilor oferite de purtătorul de cuvânt al IPJ Giurgiu, comisar şef Cristian Şuţă, un bărbat, de 34 de ani, din municipiul Giurgiu, a solicitat sprijinul Ambulanţei, după ce prietenul său, în vârstă de 44 de ani, din Giurgiu, a căzut de la balcon, în timp ce încerca să-l ajute la montarea unei plăci de plută din polistiren.
La fața locului a ajuns repede echipajul de la SAJ. Bărbatul intrase în stop cardiorespirator şi a fost resuscitat de echipajul medical de urgență la fața locului.
Manevrele de resuscitare au reuşit, iar pacientul a fost asistat medical spre Unitatea de Primiri Urgență, unde a fost preluat de medicii de aici.
Ulterior, bărbatul a mai suferit un stop cardiorespirator care i-a fost fatal, în ciuda eforturilor depuse de UPU Giurgiu.
„Iniţial, oamenii legii au întocmit un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, însă cazul a fost preluat de procurori urmând ca aceştia să schimbe încadrarea”, a precizat, pentru „Giurgiuveanul”, comisar şef Cristian Şuţă..
Trupul neînsufleţit al bărbatului a fost transportat la Morgă pentru efectuarea necropsiei în vederea stabilirii cu exactitate a cauzei decesului.