Get Adobe Flash player
+37
°
C
+38°
+23°
Giurgiu
, 22
+39°+24°
+39°+23°
+37°+21°
+39°+23°
+38°+21°
+39°+21°
Prognoză pe 7 zile
ziare.antena3.ro

Arhive

Bărbatul căutat de scafandri a fost găsit înecat…

Pompierii din cadrul Detașamentului Bolintin Deal și Gărzii de Intervenție Mihăilești au acționat, în această după-amiază, pentru căutarea unui bărbat, posibil înecat în râul Argeș, pe raza localității Ogrezeni. În sprijin, a fost solicitat și un echipaj de scafandri din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență București -Ilfov.

Acțiunea de căutare s-a desfășurat pe apă, cu ajutorul unei bărci și a scafandrilor, un echipaj SMURD fiind pregătit pentru acordarea primului ajutor.

Din informațiile primite de la persoanele care se aflau în zonă bărbatul, în vârstă de 46 de ani, se afla la scăldat iar, la un moment dat, a intrat în apă și nu a mai ieșit la suprafață.

Scafandrii l-au găsit la câțiva metri de locul în care a fost văzut ultima dată și l-au adus la mal. Acesta era complet imersat în apa râului. Din nefericire bărbatul prezenta lividitate cadaverică, iar un echipaj al Serviciului Județean de Ambulanță, ajuns la locului evenimentului, a constatat decesul acestuia.

Informare preventivă:

Atunci când mergeți la scăldat, respectați următoarele măsuri de siguranță:

  • frecventaţi doar locurile special amenajate pentru înot şi scăldat;
  • evitaţi scăldatul în lacuri, râuri, canale sau alte cursuri de apă unde malurile sunt abrupte, curenţii foarte puternici, albiile nămoloase sau pline cu plante, pietre, crengi sau trunchiuri de copaci;
  • respectați panourile de avertizare „Scăldatul interzis, pericol de înec!”;
  • evitaţi să intrați singuri în apă, fără a avea alte persoane prin apropiere, mai ales dacă nu ştiţi să înotaţi sau nu aveţi deprinderile necesare;
  • nu intrați în apă după ce ați consumat alcool sau pe timp de noapte;
  • nu săriți de pe platforme, poduri sau alte construcţii;
  • nu intrați în apa rece după expunerea la soare;
  • nu lăsați copiii nesupravegheați în apă sau în apropierea acesteia, nici măcar în piscinele achiziționate pentru cei mici;
  • echipamentele speciale pentru siguranța înotului (colac de salvare, aripioare sau tuburi gonflabile ) nu sunt în totalitate eficiente și de aceea trebuie utilizate de către copii sub atenta supraveghere a unui adult.

Dacă observați o persoană care se află în pericol de înec și puteți să o ajutați, interveniți, fără a vă pune viața în pericol.

În cel mai scurt timp, apelaţi numărul unic de urgenţă 112!

Compartimentul Informare și Relații Publice

Advertisement

Arhive