Biciclist lovit de o maşină, în zona Primăriei Giurgiu
Un accident de circulaţie a avut loc în această dimineaţă, în jurul orei 7,15, în zona Primărie, un biciclist fiind rănit. Comisarul şef Marian Popescu, şeful Serviciului Poliţiei Rutiere Giurgiu, ne-a declarat că o maşină care venea dinspre bulevardul CFR nu i-a acordat prioritate de trecere biciclistului, accidentându-l.
Victima accidentului a fost transportată la Spitalul Judeţean de Urgenţă Giurgiu, pentru acordarea îngrijirilor medicale. Din primele informaţii, se pare că biciclistul, în vârstă de 74 de ani, nu are răni grave.
UPDATE! INFORMAȚII DE A IPJ GIURGIU!
În ziua de 01.02.2013, ora 07.00, pe B-dul C.F.R., din municipiul Giurgiu, un conducător auto, de 51 ani, din comuna Băneasa, sat Frasinu, judeţul Giurgiu, în timp ce conducea autoturismul, nu a acordat prioritate de trecere unui biciclist, de 74 ani, din municipiul Giurgiu.
Din accident a rezultat rănirea uşoară a biciclistului care fost transportat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Giurgiu, unde în urma investigaţiilor medicale i s-a stabilit diagnosticul : ,,traumatism cranio cerebral nivel zero, plagă contuză latero frontală dreapta cu excoriaţii, fără a rămâne internat în spital’’.
Conducătorul auto şi biciclistul au fost testaţi cu aparatul etilotest şi nu se aflau sub influenţa alcoolului.