Bilanţ semestrial la Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Giurgiu!
Potrivit comisarului şef Radu Romeo Leorda, şeful Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Giurgiu, în primele şase luni ale anului 2017, valorile de trafic de persoane înregistrate în punctele de control trecere frontieră au fost de 2.199.011 treceri persoane (în creștere cu 41,12%) și 1.085.037 treceri ale mijloacelor de transport (în creștere cu 37,73%).
Din totalul persoanelor care s-au prezentat pentru a tranzita frontiera română, în perioada supusă evaluării, poliţiştii de frontieră au luat măsura nepermiterii intrării în ţară faţă de 179 cetăţeni străini ca urmare a neindeplinirii conditiilor legale de intrare in tara.
Totodată, în perioada analizată s-au constatat un număr de 1.032 fapte ilegale care au constat în 387 infracţiuni săvârşite de 401 persoane, care au facut obiectul a 289 lucrări şi cauze penale şi 645 sancţiuni contravenţionale, fiind aplicate amenzi în valoare de 276.195 lei.
„Fenomenul migraţionist la frontiera cu Bulgaria, în zona de responabilitate a I.T.P.F.Giurgiu, s-a caracterizat în perioada analizată prin creșterea numărului de persoane implicate în treceri ilegale ale frontierei, fiind înregistrate 42 cazuri cu 133 persoane implicate in 2017, față de 16 cazuri cu 23 persoane implicate în 2016. În toate cazurile, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trecere ilegală a frontierei de stat sau tentativa de trecere ilegală a frontierei de stat, iar călăuzele sunt cercetate pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de migranţi. De asemenea, în cazurile persoanelor depistate în timp ce încearcă să intre ilegal în România, poliţiştii de frontieră demarează procedura de punere în aplicare a protocoalelor încheiate cu Politia de Frontieră Bulgara, pentru preluarea persoanelor în vederea continuării cercetărilor şi dispunerii măsurilor legale ce se impun”, a declarat şeful ITPF Giurgiu, comisar şef Radu Leorda.
Un alt capitol tratat în cursul bilanţului ITPF Giurgiu, a fost cel al infractionalitatii transfrontaliere.
În ceea ce priveşte încălcarea dreptului de proprietate intelectuală- în urma acțiunilor executate au fost constatate un număr de 37 infracțiuni și se constată o creștere cu 66,2% a valorii bunurilor confiscate (7.466.590 lei față de 4.492.532 lei în 6 luni 2016).
Pe linia traficului cu produse de tutun, în 6 luni 2017, la nivelul I.T.P.F.Giurgiu au fost inregistrate 77 cazuri/77 persoane implicate cu 397.100 ţigarete si 8,653 kg. tutun vrac prelucrat (în creștere faţă de 6 luni 2016 – 31 cazuri/34 persoane implicate cu 302.280 ţigarete si 20,23 kg. tutun vrac ).
Pe linia traficului internațional cu autoturisme furate au fost constatate cinci infracţiuni, fiind indisponibilizate două autoturisme, un automărfar, un microbuz și o motocicletă (Giurgiu și Dolj).
În ceea ce priveşte traficul de droguri şi substanţe interzise în luna mai a acestui an, peste 423 de kilograme de heroină au fost descoperite de către poliţiştii de frontieră români şi bulgari, în PTF Calafat-Vidin, în urma unui control comun efectuat asupra unui TIR care transporta paleţi cu gresie. Cercetările au fost preluate de către autoritatile bulgare.
Pe linia traficului cu armament si muniţii în perioada analizată au fost inregistarte patru cazuri cazuri, fiind confiscate: trei puști de vânătoare, un pistol gaze, un pistol aer comprimat şi 25 cartușe.













