Bilanţul acţiunii poliţieneşti „Blocada 2015”
La data de 4 august a.c., poliţişti din cadrul structurilor de ordine publică, investigaţii criminale, Poliţiei Oraşului Bolintin Vale şi Secţiilor de Poliţie Rurală Bolintin Vale, respectiv Roata de Jos, au organizat şi desfăşurat activităţi specifice în cadrul acţiunii „Blocada 2015”, ce se desfăşoară atât la nivel naţional cât în judeţul Giurgiu, pentru asigurarea climatului de ordine şi siguranţă publică în perioada sezonului estival 2015, pe raza oraşului Bolintin Vale şi a comunelor arondate secţiilor de poliţie rurale, în vederea creşterii vizibilităţii elementului poliţienesc în
stradă şi prezervarea climatului de siguranţă publică, prin surprinderea şi descurajarea intenţiilor infracţionale ori contravenţionale, depistarea, identificarea şi tragerea la răspundere a celor care prin conduita lor încalcă prevederile legale.
Pe timpul acţiunii au fost instituite filtre comune la intrările/ieşirile în/din localităţi au fost verificate 56 de autovehicule, peste 100 de persoane şi 5 societăţi comerciale, fiind aplicate 30 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 10.475 lei, pentru încălcarea prevederilor Legii nr. 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, Legii nr. 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi de producţie, comerţ sau prestări de servicii ilicite, pentru încălcarea prevederilor O.U.G. nr.195/2002, privind circulaţia pe drumurile publice precum şi pentru încălcarea prevederilor .
La nivelul I.P.J. Giurgiu, în ultimele 24 de ore au fost aplicate 164 de sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 74.027 lei pentru încălcarea prevederilor Legii nr. 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, Legii nr. 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi de producţie, comerţ sau prestări de servicii ilicite, pentru încălcarea prevederilor OUG nr.195/2002, privind circulaţia pe drumurile publice şi Legii nr. 171/2010 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice.
Poliţiştii rutieri au acţionat atât pentru combaterea riscului rutier pe principalele drumuri naţionale (D. N. 5, D.N. 6) şi drumuri judeţene, în oraşele Mihăileşti, Bolintin Vale şi municipiul Giurgiu, cât şi pentru fluidizarea traficului şi evitarea blocajelor rutiere.
Poliţiştii au aplicat 135 de sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 50.807 lei pentru încălcarea prevederilor OUG nr.195/2002, privind circulaţia pe drumurile publice, au reţinut nouă permise de conducere şi retras 9 certificate de înmatriculare.













