Biserica “Buna Vestire” (Grecească) din Giurgiu şi-a sărbătorit cel de-al doilea hram
Sâmbătă, 12 decembrie 2015, când Biserica Ortodoxă l-a sărbătorit pe Sfântul Ierarh Spiridon, Preasfințitul Părinte Ambrozie, Episcopul Giurgiului, a slujit Sfânta Liturghie la Biserica „Buna Vestire”, cu hramul „Sfântul Ierarh Spridon” din Protopopiatul Giurgiu, înconjurat de un sobor de preoţi și diaconi.
În cuvântul de învăţătură adresat celor prezenţi, Preasfinţia Sa a vorbit despre sfinții pe care ar trebui sa îi avem ca modele de viață. Sfântul Ierah Spiridon a fost învrednicit de mari daruri de la Hristos Domnul, ales din pântecele maicii Sale, fiind o persoană cu totul specială, pentru aceasta Biserica numindu-l, pe bună dreptate, „făcătorul de minuni”,a afirmat Preasfinția Sa.
Credincioşii prezenţi la slujbă s-au putut închina la părticele din moaştele Sf. Ecaterina, aflate spre cinstire în aceasta biserica, precum și la particele din Moaștele Sf. Gheorghe, aduse de la Catedrala Episcopală din Giurgiu.
Totodată, astăzi, cu ocazia împlinirii a 150 de ani de la prima slujire în aceasta Sfânta Biserică, părintele Lucian Manicatide, ce a păstorit această Sfântă Biserica vreme de treizeci de ani, a primit Ordinul „Sf. Ioan Gura de Aur” și gramata – însoțită de o Sfânta Cruce-, oferite pentru întreaga activitate (la propunerea Chiriarhului nostru) de către Preafericitul Părinte Patriarh Daniel și înmânate de către Preasfințitul Părinte Ambrozie, Episcopul Giurgiului.
De asemenea, câteva personalități locale au primit Medalia omagiala „150 de ani – Biserica „Buna Vestire” și 15 ani – Episcopia Giurgiului”, acordată de către Parohia „Buna Vestire” din mun. Giurgiu.
La final, Chiriarhul nostru a oferit părintelui Tudor Georgian, parohul bisericii, dar și preoților prezenți, mai multe volume de cărți, Pastorala și Monografia „Schitului Sfântul Nicolae”, apărută la Editura Episcopiei Giurgiului.
După Sfânta Liturghie, un grup de colindători, îmbrăcați în frumoase costume populare,
a cântat colinde tradiționale, primind în schimb mai multe daruri, iar toţi credincioşii prezenţi au primit iconite cu chipul Maicii Domnului și Pastorala Întâistătătorului eparhiei noastre prilejuită de Praznicul Nașterii Domnului Iisus Hristos, intitulată „Marturisire”.
Ridicată între anii 1863-1865 de către comunitatea grecească din Giurgiu, Biserica Parohiei „Buna Vestire” păstrează până astăzi pictura marelui artist Gheorghe Tăttarescu, este un reper duhovnicesc important pentru credincioșii din mun. Giurgiu, fiind astăzi într- un amplu proces de renovare.