Biserica de Lemn, Sfântul Pantelimon, din Giurgiu, l-a primit pe Moş Crăciun
Părintele Liviu Neacşu, parohul impozantei Biserici de Lemn, cu hramul Sfântul Mare Mucenic şi Tămăduitor Pantelimon, din curtea Spitalului Judeţean de Urgenţă Giurgiu, a deschis astăzi, 20 decembrie 2015, larg ușile pentru colindători.
Copiii s-au așezat lângă brăduțul frumos împodobit în mijlocul lăcașulul de cult și au încântat cu vocile lor curate şi nevinovate prin colinde.
Surpriza a fost apariţia lui Moș Crăciun. Bătrânul cu barbă albă a venit cu tolba plină cu daruri pentru cei mici, astfel că a oferit pungi cu cadouri tuturor copiilor prezenți.
Cadourile au fost pregătite de părintele Liviu Neacşu, fiind sprijinit de credincioşii din parohie dar şi de Clubul Rotary „Danubius” Giurgiu, o parte dintre ei, în frunte cu deputatul Florian Nicolae participând la slujbă.
Totodată, o elevă a Liceului „Ion Maiorescu”, este vorba de Cosmina Marinescu, rămasă orfană de ambii părinţi, a primit un sprijin finaciar din partea Clubului „Rotary” dar şi posibilitatea de a servi zilnic, împreună cu sora sa, masa la „Casa cu Flori”.