Get Adobe Flash player
+37
°
C
+38°
+23°
Giurgiu
, 22
+39°+24°
+39°+23°
+37°+21°
+39°+23°
+38°+21°
+39°+21°
Prognoză pe 7 zile

Arhive

Biserica din Remuş, „Sfântul Mucenic Pantelimon”, și-a sărbătorit astăzi hramul (FOTO)

Una dintre cele două Biserici din Episcopia Giurgiului care îl are ca ocrotitor pe „Sfântul Mucenic Pantelimon” și-a sărbătoritl hramul astăzi, 27 iulie. Este vorba de sfântul lăcaș din Parohia Remuş, a doua fiind la Vedea.

Anul acesta, la ziua de prăznuire a sfântului, Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie a fost săvârșită de către doi preoţi: părintele paroh Stelian Muşat şi părintele profesor Gheorghe Popa. La bucuria duhovnicească a parohiei au luat parte şi credincioși.

Aici se află spre închinaare o raclă cu câteva moaște aparținând Sfântului Pantelimon, care, după cum ne-a declarat părintele Stelian Mușat, parohul acestei biserici, au fost luate de la Biserica din comuna Pantelimon și dăruite, în 2004, de către Preasfințitul Părinte Ciprian Câmpineanul, la vremea aceea Episcop-vicar patriarhal.

Biserica din Parohia Remuş s-a zidit între anii 1904-1905, cu ajutorul enoriaşilor de către meşterul Tassian. A fost sfinţită în 12 decembrie 1905 şi pictată în 1908 de pictorul Carlovici, în tehnica ulei. Lucrări de restaurare şi pictură s-au făcut în anii: 1939 de pictorul Konstantinidis, 1986 de Chelşoi Popescu Maria-Magdalena, paroh fiind preotul Gheorghe Nuţă, şi în 1996 prin strădania enoriaşilor şi a preotului Valeriu Chirilă.

În 2004, Biserica a fost reamenjată şi resfinţită prin grija Comitetului Parohial şi a preotului paroh Stelian Muşat.

Bucuria sărbătorii a fost încununată şi de prezența binecredincioşilor săteni ce au făcut ca această zi de prăznuire închinată „Sfântului Mucenic Pantelimon” să fie una deosebită.

La mulți ani tuturor celor care astăzi își serbează ziua numelui!

Advertisement

Arhive