Bomboanele „Bucuria”, zâmbete dulci pe piaţa din Giurgiu!
Îi facem în ciudă vremii mohorâte de afară şi începem săptămâna cu un zâmbet dulce de la… „Bucuria”!
De câteva zile, renumitul brand din Republica Moldova are un reprezentant în Giurgiu! Toate produsele de pe rafturile magazinului au menirea de a le face viaţa mai dulce giurgiuvenilor, sunt bio, fără aditivi şi cu valabilitate mică. Practic, conceptul magazinului este simplu: butic cochet, cu marfă diversificată… de cea mai bună calitate. Dacă sunteţi diabetici sau postiţi acestea nu sunt impedimente pentru că în acest magazin puteţi incerca bomboane pentru diabetici sau de post!
„Bucuria”
Înființată în anul 1946, SA „Bucuria” este cea mai mare firmă producătoare de dulciuri din Republica Moldova. Are în portofoliu peste 450 de denumiri de produse de cofetărie.
În portofoliul companiei nu se găsesc însă doar bomboane sub branduri precum Clepsidra, Chişinăul de Seară, Do Re Mi, Dorinţa, Favorit, Duet, Gloria sau Bucuria ci şi alte produse precum biscuiţi sau napolitane.
Dulciurile sunt botezate moldoveneşte: Vişinele, Răcuşori, Fulguşor, Licurici, Cheiţa de aur, Nouraş, Izvoraş, Do-re-mi, Ciobănaş, Bucurel, Veveriţa, Ursuleţ, Spicuşor, Iepuraş, Telefon mobil, Succes, Aricei, Veverel etc.
Marfa merge în SUA, Canada, Ţările Baltice, Germania, Grecia, România, Israel, Cehia, Bulgaria, Bosnia, Ucraina, Iordania şi Estonia. O parte din materia primă vine tot de afară – grăsimile sosesc din Danemarca, iar piureurile din fructe şi laptele condensat, din Bielorusia.
Fabrica a primit printre altele Trofeul Centrului European de Cercetări din Bruxelles, plus că mai are o grămadă de alte premii: Medalia de Aur în Rusia, insigne de aur şi 9 premii la Expoziţia Internaţională de Dulciuri de la Kiev. Se mai spune că Stalin ar fi comandat aici un tort, iar Brejnev nu s-a putut abţine nici el să guste câte ceva.
Magazinul din Giurgiu, situat în Hala din Piaţa Centrală a municipiului, vă oferă peste 50 de sortimente de la „Bucuria”.





















