Get Adobe Flash player
ziare.antena3.ro

Arhive

Bunicii care vor avea grijă de nepoți ar putea primi bani de la stat! Proiectul a fost adoptat tacit de Senat

Bunicii care îşi îngrijesc nepoţii ar putea primi o indemnizaţie de 650 de lei, potrivit unui proiect de lege adoptat tacit, luni, de Senat. Iniţiatorii au susţinut că un copil este mai bine crescut de un membru al familiei, decât la creşă. For decizional este Camera Deputaţilor.
Potrivit proiectului de lege trecut tacit de Senat, bunicii pot primi 650 de lei indemnizaţie dacă îşi îngrijesc nepoţii în vârstă de până la 2, respectiv 3 ani, ai cărui părinţi s-au întors la locul de muncă. Bunicii trebuie să prezinte documente care să ateste faptul că se află în relaţii bune cu nepotul şi că părinţii copilului şi-au dat acordul.
Proiectul arată că sunt luate în considerare şi situaţiile în care mamele revin la serviciu înainte de încheierea perioadei de doi sau trei ani, în care primesc indemnizaţie pentru creşterea copilului.
Concomitent cu indemnizaţia pentru bunici, mama va încasa stimulentul de inserţie, reglementat de legislaţia în vigoare, tot de 650 de lei, potrivit proiectului.
Cererile pentru indemnizaţia destinată creşterii nepoţilor se vor putea depune la primăria din oraşul de domiciliu şi vor fi însoţite, pe lângă actul de identitate al solicitantului şi certificatul de naştere al copilului pentru care se solicită dreptul, de acte doveditoare ale calităţii de bunic al copilului respectiv şi de acordul scris al părinţilor.
Iniţiatorii proiectului consideră că e o alegere mult mai bună ca un copil să fie crescut de un membru al familiei, decât la creşă.

Atenție! Această propunere legislativă NU se aplică momentan. Pentru a intra în vigoare, aceasta mai trebuie adoptată de Camera Deputaților, promulgată prin decret prezidențial și publicată în Monitorul Oficial.

Comentariile voastre sunt încurajate şi deschise. Injuriile, insultele, calomniile sau orice tip de comentariu agresiv sau neargumentat vor fi eliminate.
De acelaşi tratament vor avea parte şi atacurile personale asupra altor cititori, sau asupra persoanelor publice ori asupra autorilor materialelor.
Vă mulţumim pentru înţelegere.

Arhive