Get Adobe Flash player
ziare.antena3.ro

Arhive

Bunuri în valoare de peste 200.000 lei, susceptibile a fi contrafăcute, confiscate la P.T.F. Giurgiu

1578986121327-7095-S4Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Giurgiu au descoperit 700 de produse textile, susceptibile a fi contrafăcute, pe care un cetățean turc a încercat să le introducă ilegal în țară.

În data de 14 ianuarie 2020, polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Giurgiu au desfăşurat acțiuni specifice pe linia combaterii traficului cu produse contrafăcute, fiind selectate pentru control mai multe mijloace de transport.

Cu ocazia verificărilor amănunțite efectuate, au fost descoperite într-un autocar, în compartimentul destinat bagajelor, cantitatea totală de 700 articole de îmbrăcăminte, inscripţionate cu numele unor firme cunoscute, susceptibile a fi contrafăcute.

La cercetări, polițiștii de frontieră au stabilit faptul că posesorul bunurilor este cetățeanul turc D.M., în vârstă de 63 de ani. Persoana în cauză a declarat că intenționa să comercializeze produsele și nu deținea documente de proveniență pentru acestea.

Bunurile, a căror valoare dacă ar fi fost comercializate ca produse de marcă se ridică la suma totală de 202.000 lei, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor.

În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „punere în circulaţie fără drept a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu marca înregistrată pentru produse identice sau similare”, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 90, alin.1, lit. b din Legea 84/1998, cu modificările și completările ulterioare, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.

Comentariile voastre sunt încurajate şi deschise. Injuriile, insultele, calomniile sau orice tip de comentariu agresiv sau neargumentat vor fi eliminate.
De acelaşi tratament vor avea parte şi atacurile personale asupra altor cititori, sau asupra persoanelor publice ori asupra autorilor materialelor.
Vă mulţumim pentru înţelegere.

Arhive