Căluşarii au invadat oraşul, de Rusalii
În timpul sărbătorii Rusaliilor, în Giurgiu dar şi în alte localităţi din judeţ, se joacă tradiţionalul Căluș, un obicei străvechi care în această parte a țării a fost deosebit de prezent. Astăzi, numeroase cete de călușari au împânzit oraşul Giurgiu, pentru a prezenta giurgiuvenilor dansul ritualic.
An de an, de Rusalii, Giurgiu trăieşte din plin bucuria tradiţionalei întâlniri cu cetele de căluşari, care colindă oraşul cu clinchete de clopoţei şi strigătul inconfundabil de “hălăişa”. Căluşarii împart giurgiuvernilor voie bună, dar şi speranţa că răul îi va ocoli în toate.
Ceata de căluşari şi puterea ei tămăduitoare
Aproape fiecare dintre noi a văzut căluşarii jucând şi fascinând prin misterioasa lor apariţie în Duminica Rusaliilor. Raportat la calendar, Căluşul se dovedeşte a fi exclusiv un ritual al Rusaliilor, care, ca durată, poate acţiona începând de la trei zile, o săptămână sau chiar mai mult. Scenariul ritual cuprinde trei secvenţe semnificative: naşterea căluşului la Strodul Rusaliilor, numită Legarea Steagului, moment de maximă importanţă, atunci când căluşarii depun şi jurământul, jocul propriu-zis în zilele de Rusalii, apoi moartea Căluşului în Marţea Ciocului, moment cunoscut şi ca Spargerea Căluşului, Îngroparea Căluşului sau Frângerea Căluşului.

















