„Campion” la alcoolemie, depistat în trafic cu 1,66 mg/l alcool pur în aerul expirat!
Polițiștii giurgiuveni au depistat, recent, în localitatea Mihăilești, județul Giurgiu, un bărbat, de 39 de ani, din municipiul București, în timp ce conducea un autoturism, aflându-se sub influența băuturilor alcoolice.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat o valoare de 1,66 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind condus la spital pentru recoltarea de probe biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
În cauză a fost întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.













