Candidatul PNL la Consiliul Judeţean, atac la adresa liderilor PSD Giurgiu
Copreşedintele PNL Giurgiu, Dumitru Beianu, candidat la funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Giurgiu a lansat, în conferinţa de presă a partidului, un atac dur la adresa adversarilor politici din PSD, despre care a spus că „vor să-şi subordoneze judeţul”.
Beianu a explicat şi de ce PNL nu are candidaţi la primăriile din unele UAT-uri, susţinând că motivul este legat de faptul că deşi au fost primari care şi-ar fi dorit să vină alături de PNL, aceştia au fost supuşi unor presiuni şi chiar şantajaţi de liderii PSD.
„Au fost mulţi dintre cei care au plecat din PNL convinşi fiind că Bădălău s-a schimbat, că s-a rebranduit într-o postură care să servească intereselor comunităţii. Însă, s-au înşelat pentru că avem parte de aceiaşi oameni interesaţi doar să ia cât mai mult din banii publici şi să-i treacă în dreptul lor, indiferent că vorbim de zeci, sute de hectare de teren, indiferent că vorbim de lucrări foarte mari, indiferent că vorbim orice ar servi unor interese personale. (…). Asistăm la asaltul unor persoane care nu au realizat nimic ani de zile, cumpărând presă şi voturi, cumpărând dacă vreţi şi speranţe să câştige din 2016 până în 2020, şi să subordoneze tot ce ne-am dorit noi să se întâmple bun în judeţ în interese personale”, a spus Beianu.
Pe de altă parte, acesta a declarat că a constatat o situaţie atipică într-o campanie electorală, determinată de sumele mari puse la dispoziţia primarilor de către Ministerul Dezvoltării, mulţi dintre edilii care ar fi dorit să se alăture liberalilor rămânând la PSD deoarece „nu au putut rezista unor forme de convingere, presiuni sau şantaj”.
„Am anticipat o situaţie oarecum în premieră legată de faptul că, datorită sumelor mari de bani pe care Ministerul Dezvoltării le-a pus la dispoziţia primarilor, prin intermediul domnului Bădălău şi a echipei sale, primari care i-am fi dorit alături de noi au ales, până la urmă, să rămână în PSD, mulţi dintre aceştia neputând să reziste unor forme de convingere, presiuni sau şantaj până la urmă. Ca atare, am optat să nu avem candidaţi la primărie în aceste localităţi şi vom solicita doar voturi pentru Consiliul Judeţean”, a precizat Beianu.
Liderul PNL Giurgiu a mai afirmat că pe parcursul campaniei electorale a constatat că, în judeţ, se desfăşoară în jur de opt-zece lucrări de modernizare a drumurilor, susţinând că acestea se derulează fără a se respecta proiectele tehnice, care prevăd ca fundaţiile să fie realizate din piatră spartă de carieră şi nu din agregate de râu concasate, aşa cum se utilizează la lucrările care se efectuează în judeţ.
Beianu consideră că aceste lucrări de infrastructură rutieră au ca scop maximizarea şanselor candidaţilor PSD Giurgiu.
Marcela Petcu













