Câteva recomandări importante din partea Poliţiei
Pentru prevenirea criminalităţii şi instaurarea unui climat de siguranţă civică în rândul populaţiei apare necesitatea sprijinirii Poliţiei atât prin acţiuni directe cât şi prin semnalarea faptelor antisociale sau infracţiunilor. Un capitol aparte îl constituie ansamblul măsurilor de prevenire ce trebuie luate pentru diminuarea numărului spargerilor de locuinţe.
Poliţiştii Biroului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Giurgiu au desfăşurat, în data de 20 mai 2014, acţiuni în municipiul Giurgiu şi au discutat cu cetăţenii prezentând câteva tipuri de atitudine preventivă.
Scopul acţiunilor a constat în prevenirea infracţiunilor de furt din locuinţe şi case de vacanţă, prin informarea cât mai multor cetăţeni, în special a persoanelor vârstnice, prin transmiterea de sfaturi preventive şi distribuirea de pliante pentru adoptarea unor atitudini de autoprotecţie.
Responsabilizarea persoanelor vârstnice, potenţiale victime a infracţiunilor de furt din locuinţe, asigurarea imobilelor şi identificarea vulnerabilităţilor au fost doar câteva din obiectivele avute în vedere de poliţişti.
Poliţiştii giurgiuveni vă transmit următoarele recomandări preventive:
– nu permiteţi accesul în locuinţă celor care vin să vă prezinte diverse promoţii în scop caritabil sau pentru sondaje de opinie;
– nu oferiţi informaţii necunoscuţilor despre bunurile pe care le deţineţi sau despre vecini, nici măcar celor care susţin că sunt reprezentanţii unor instituţii, dar nu pot face această dovadă;
– evitaţi depozitarea la vedere, pe balcon, în faţa uşii de acces, a ambalajelor obiectelor de valoare pe care le-aţi achiziţionat;
– nu comunicaţi date despre plecarea de acasă pentru o perioadă mai lungă în convorbirile cu alte persoane sau pe alte reţele de socializare;
– nu postaţi pe site-urile de socializare imagini din care să reiasă că deţineţi bunuri de valoare;
– pentru efectuarea menajului sau a unor reparaţii apelaţi la firme autorizate;
– când părăsiţi locuinţa pe timpul nopţii, lăsaţi o lumină aprinsă sau un aparat radio în funcţiune.













