Pentru creştinii ortodocşi, Săptămâna Luminată este începutul unei perioade de sărbătoare care se termină după cincizeci de zile de la Paşti, la Pogorârea Sfântului Duh (Rusaliile).

De Sfintele Paşti, Biserica vesteşte: „Acum toate s-au umplut de lumină, cerul şi pământul şi cele de sub pământ”, începe aşadar Săptămâna Luminată. În primele secole ale creştinismului, Botezul era săvârşit în noaptea de Paşti, iar cei botezaţi erau numiţi luminaţi şi purtau haine albe toată săptămâna, simbol al bucuriei Învierii, încă un motiv ca săptămâna să primească numele de Săptămâna Luminată.

În Săptămâna Luminată, rânduieli speciale

 Conform unei tradiţii populare, în această perioadă Raiul este deschis, iar cei adormiţi sunt primiţi în Rai, indiferent de păcatele pe care le-au făcut de-a lungul vieţii. Pentru creştinii greco-catolici această perioadă simbolizează victoria. Credincioşii ortodocşi şi greco-catolici nu ţin post până duminică, iar tradiţia spune că, după cel mai lung post de peste an, urmează cea mai puţin restrictivă săptămână pentru creştini.

În Săptămâna Luminată, preoţii poartă veşminte albe, iar uşile altarului rămân deschise, nu se fac metanii şi nu se îngenunchează. În această perioadă, slujbele Biserici sunt deosebite de cele din restul anului. Toate cântările şi citirile din aceasta perioadă fac referire directă la Învierea din morţi a Mântuitorului. Slujbele sunt mai frumoase prin această bucurie a Învierii de care sunt inundate toate rânduielile liturgice. Chiar şi slujba înmormântării celor care au adormit în timpul acestei săptămâni, e diferită de rânduiala obişnuită.

Începând din Duminica Paştelui şi până la Înălţarea Domnului, la Liturghie se cântă Axionul Paştilor „Îngerul a strigat…”, iar credincioşii se saluta cu cuvintele: „Hristos a înviat!” şi răspund: „Adevărat a înviat!”.

În mai multe zone din ţară, prima zi a săptămânii este cunoscută în popor şi ca Lunea albă. Se ţin diverse obiceiuri, mai mult sau mai puţin laice, cum ar fi concursuri de ciocnit ouă sau stropitul fetelor cu apă, semn că acestea sunt sortite să se mărite până la sfârşitul anului.

Miercuri şi vineri sunt zile cu „harţi” în care biserica oferă dezlegare la mâncărurile de dulce. Preoţii poartă veşminte albe, iar uşile altarului rămân deschise.

În vinerea din Săptămâna Luminată, de Izvorul Tămăduirii, se obişnuieşte să se săvârşească slujba sfinţirii celei mici a apei. Este un praznic închinat Maicii Domnului, iar numele de Izvorul Tămăduirii aminteşte de minuni săvârşite la un izvor, în apropierea Constantinopolului.

În aceasta săptămână nu se fac parastase sau slujbe speciale pentru cei care au murit, ele sunt reluate după Duminica Tomii. Sunt persoane care afirmă că de la purtarea hainelor albe, această săptămână a primit numele de Săptămâna Luminată.

Dacă privim mai adânc, putem mărturisi că în această perioadă toate s-au umplut de lumina sfântă a Învierii Domnului. Să ne amintim că în noaptea Sfintelor Paşti, se sting în biserică toate luminile. Numai candela de pe Sfânta Masă din Sfântul Altar rămâne aprinsă. Spaţiul întunecos este chipul morţii şi al iadului în care a coborât Hristos cu sufletul Său. Candela aprinsă de pe Sfânta Masă este sufletul viu şi îndumnezeit al Mântuitorului coborât la iad, scrie crestinortodox.ro.

Miercurea din Săptămâna Luminată poartă numele de Sfânta Miercure. Bărbaţii se duc să muncească la câmp, însă femeile nu au voie să muncească, deoarece, potrivit tradiţiei, a munci de „nunta şoarecilor” echivalează cu a aduce rozătoarele în casă şi a te lipsi restul anului de bucate pe masă.

Joia din Săptămâna Luminată este o zi în care se cinstesc holdele, grădinile şi grânele. Cine munceşte în această zi aduce asupra casei nenorocul, seceta şi dăunătorii în livezi.

Vinerea din Săptămâna Luminată poartă numele de Vinerea Scumpă. Biserica sfinţeşte din nou fântânile, după slujba de seară. Este sărbătoarea Izvorului Tămăduirii.