Ce funcţie va avea Dumitru Beianu în PNL Giurgiu
După numirea lui Gheorghe Ştefan ca preşedinte unic al organizaţiei judeţene a PNL Giurgiu, Dumitru Beianu, fost copreşedinte al aceleiaşi organizaţii, va rămâne în structurile de conducere ale liberalilor giurgiuveni. Beianu va deţine funcţia de vicepreşedinte în CJEx şi BPJ, după cum a anunţat preşedintele PNL Giurgiu, Gheorghe Ştefan.
Liderul PNL Giurgiu a precizat că are nevoie de expertiza unui om valoros, cum este Dumitru Beianu, în organizarea alegerilor parlamentare din toamnă.
„În Biroul Politic Naţional al PNL nu s-a stabilit nimic vis-a-vis de dl. Beianu. Dl Beianu nu a făcut nicio greşeală la alegerile locale, a avut o campanie corectă, este un om cu care se poate lucra şi va rămâne vicepreşedinte în CJEx şi BPJ, pentru că avem nevoie de expertiza sa la alegerile parlamentare din toamnă, când sperăm să obţinem un post de deputat şi unul de senator”, a declarat Gheorghe Ştefan.
Dumitru Beianu, fost copreşedinte al PNL Giurgiu, şi-a anunţat demisia din funcţie la puţin timp după desfăşurarea alegerilor locale din iunie, pentru faptul că nu a câştigat funcţia de preşedinte al CJ Giurgiu dar şi din cauză că organizaţia judeţeană nu a obţinut rezultatele pe care şi le-a propus.
Marcela Petcu














