Ce nu trebuie să facem astăzi, de „Schimbarea la faţă”
Astăzi este sărbătoarea „Schimbarea la faţă”. Urcarea pe munte a Mântuitorului înseamnă în acelaşi timp ridicarea noastră spre înălţimea cerului, debarasându-ne de tot ce este întuneric şi păcat. Lui Moise, Dumnezeu i s-a arătat în nor, iar pe muntele Tabor, Hristos Îşi arată adevărata strălucire dumnezeiască pe cât puteau cei prezenţi să înţeleagă. Biserica a rânduit ca de această sărbătoare să se facă dezlegare la pește.
Este momentul când se schimbă veşmintele naturii, dar şi ale oamenilor, cu cele ale noului anotimp care se pregăteşte să vină, toamna.
De-acum, frunzele încep a se îngălbeni, se răcesc apele şi pleacă păsările migratoare. Bătrânii spun că, de praznicul Schimbării la Faţă nu este bine să te cerţi cu nimeni şi nici să fii certat de cineva, că aşa vei fi tot anul, până la următoarea sărbătoare.
Fetele sunt sfătuite să nu se pieptene în această zi pentru că nu le mai cresc cozile, aşa cum nu mai creşte nici iarba.
Se spune că aceia care nu țin sărbătoarea vor fi uscați și gălbejiți ca florile care de acum încep să se veștejească.
Cine spală haine în această zi va fi năpădit de păduchi și ploșnițe. Fetelor care se spală în această zi nu le mai crește părul, așa cum nu mai crește iarba.
Despre oamenii care nu-și văd umbra capului la răsăritul soarelui, în dimineața zilei, se spune că vor muri până la sfârșitul anului.
În această zi nu este bine să te cerți cu nimeni și nici să fii certat de către cineva, că așa vei fi tot anul.