Get Adobe Flash player
+37
°
C
+38°
+23°
Giurgiu
, 22
+39°+24°
+39°+23°
+37°+21°
+39°+23°
+38°+21°
+39°+21°
Prognoză pe 7 zile

Arhive

Ce trebuie să ştie giurgiuvenii despre criza din Grecia

criza greciaIntrarea Greciei în faliment sau ieşirea acesteia din zona euro şi, implicit, din Uniunea Europeană ar putea deveni realitate. Grecia fie ajunge la un acord cu instituţiile internaţionale, fie va intra în incapacitate de plată şi ar putea renunţa la euro. Oficialii greci au anunţat că băncile din Grecia vor rămâne închise până pe 6 iulie, iar populaţia va putea retrage de la bancomate sume limitate de bani. Anunţul a fost făcut duminică de premierul grec Alexis Tsipras. De asemenea, retragerile de la bancomate vor fi limitate în această perioadă la suma de 60 de euro pe zi, iar o persoană care are două depozite diferite la două bănci poate efectua în 24 de euro două retrageri a câte 60 de euro din fiecare cont.  Specialiştii în turism consideră că un astfel de scenariu îşi va face simţite efectele şi asupra turiştilor care aleg Grecia ca destinaţie de vacanţă.

Nu vor fi afectaţi clienţii băncilor din România

Conform BNR, giurgiuvenii trebuie să ştie că orice decizie a băncilor din Grecia nu vizează şi băncile din România. Depozitele sunt garantate, iar pentru cei ce au depozite de până la 100.000 de euro, sunt garantate printr-o schemă clasică de garantare. Tot conform BNR, efectele pe piaţa din România sunt secundare, deoarece nu suntem în zona euro. BNR susţine că băncile greceşti din România sunt pregătite să facă faţă unei crize. Este vorba despre patru bănci cu capital grecesc din ţara noastră Alpha Bank, Bancpost, Banca Românească şi Piraeus Bank, care au sucursale şi la Giurgiu. Acestea sunt pregătite pentru orice situaţie şi nu vor fi afectate indiferent de deciziile luate în Grecia. Acestea au indicatori de solvabilitate şi lichiditate foarte ridicaţi. BNR are în vigoare acorduri de compensare, iar băncile elene nu pot să retragă sume mari de bani din băncile lor din România.

Turiştii străini nu au restricţii la retragerile din bancomate

Grecia anunţa, duminică, faptul că turiştii străini nu vor fi afectaţi de restricţiile la bancomate, deoarece turiştii au carduri emise în alte ţări. Toţi giurgiuvenii ce se află sau urmează să plece în Grecia trebuie să ştie că, potrivit unui comunicat emis de guvernul grec, restricţia nu se aplică în cazul celor ce vor să facă tranzacţii şi retrageri cu o carte de credit emisă în ţara de origine. Singura limită privind retragerile turiştilor este cea reglementată de banca la care ei îşi au cardurile. Oricum, ar fi bine ca cei care merg în vacanţă să aibă la ei o sumă suficientă în euro pentru acoperirea cheltuielilor. În cazul în care vor fi impuse limite pentru sumele ce pot fi scoase din Grecia, atunci trebuie pur şi simplu să declare la intrarea în ţară suma pe care o au la ei, astfel încât să o poată justifica la plecare. Asta, deoarece există temeri din partea agenţiilor de turism că restaurantele, magazinele şi hotelurile ar putea să nu mai accepte plata cu cardul.

Recomandări MAE pentru giurgiuveni

Ministerul Afacerilor Externe recomandă giurgiuvenilor ce călătoresc în Grecia să aibă asupra lor suficienţi bani lichizi pentru acoperirea tuturor cheltuielilor în eventualitatea unor întreruperi ale activităţilor bancare în această ţară. Se atenţionează asupra duratelor mari de aşteptare provocate de suprasolicitarea serviciilor bancare de acolo. „Ambasada României la Atena si Consulatul General de la Salonic împreună cu Centrala MAE monitorizează îndeaproape evoluţiile, inclusiv din perspectiva unor eventuale repercusiuni asupra serviciilor turistice în actualul context economic din Grecia“, se arată în comunicatul MAE.

Advertisement

Arhive