Get Adobe Flash player
ziare.antena3.ro

Arhive

Cel care a condus vreme de 24 de ani destinele comunei Bucşani, primarul Radu Pătrăşescu va fi condus pe ultimul drum sâmbătă, 2 mai…

Aşa după cum v-am mai informat, a plecat dintre noi, fulgerător şi neprevăzut, Radu Pătrăşescu, primarul comunei Bucşani.

Dispariţia sa lasă un mare gol în familie şi în întreaga comunitate pe care a păstorit-o cu respect şi cu priceperea unui bun gospodar. A condus destinele acestei localităţi timp de şase mandate, mai exact de 24 de ani.

Mâine, sâmbătă, 2 mai 2020, va fi condus pe ultimul drum doar de către familie…

Pe Facebook, oamenii îşi exprimă regretul faţă de plecarea fulgerătoare la Ceruri a celui care a fost soţ, tată, dar şi un bun gospodar al comunei.

O persoană deosebită, un colaborator şi un prieten desăvârşit, un om foarte dăruit activităţii sale şi apropiaţilor săi. S-a îndreptat către eternitate lăsând în urmă un gol în sufletele colegilor, o impresie puternică asupra tuturor celor ce au avut privilejul să îl cunoască.

Vom păstra mereu cu respect şi recunoştinţă, amintirea sa vie în inimile şi sufletele noastre.

Adresăm condoleanţe familiei greu încercate pentru a trece cu bine peste aceste momente nefericite.

Dumnezeu să-l ierte şi să-l odihnească în pace!

Comentariile voastre sunt încurajate şi deschise. Injuriile, insultele, calomniile sau orice tip de comentariu agresiv sau neargumentat vor fi eliminate.
De acelaşi tratament vor avea parte şi atacurile personale asupra altor cititori, sau asupra persoanelor publice ori asupra autorilor materialelor.
Vă mulţumim pentru înţelegere.

Arhive