CNADNR opreşte astăzi sistemul care emite rovinietele
Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) a anunţat că opreşte planificat, joi, în intervalul orar 00.00 -08.00, Sistemul de Emitere, Gestiune, Control şi Monitorizare a Rovinietei, în scopul efectuării unor activităţi de upgrade şi mentenanţă a sistemului. În acest interval nu se vor putea elibera roviniete în niciunul din punctele de distribuţie.
De asemenea, CNADNR-SA menţionează că, din cauza acestei perioade de oprire planificată a sistemului, nu vor fi aplicate sancţiuni contravenţionale pentru utilizatorii care nu deţin rovinietă valabilă în data de 14.02.2013 în intervalul orar 00.00 -10.00.














