Coadă de TIRuri în Vama Giurgiu. De ce AFLĂ AICI
Șoferii de TIRuri care ajung la Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu-Ruse sunt nevoiți să aștepte ore în șir până trec frontiera spre Bulgaria, deoarece coada se întinde pe o lungime de peste cinci kilometri și ocupă prima bandă a sensului de mers București-Giurgiu până în dreptul localității Frătești.
Şoferii de TIR se plâng că din cauza timpului mare de aşteptare, ajung cu întârziere la destinaţie.
Acest aflux de camioane se datorează atât faptului că vinieta de călătorie pe drumurile din Bulgaria poate fi achiziționată doar de la cele două ghișee amplasate în Punctul de frontieră Russe dar şi că autorităţile de frontieră bulgare efectuează verificări suplimentare asupra mijloacelor de transport şi de mărfuri.













