Coaliția Vot Corect: Concluzii monitorizare alegeri, ora 12

Cele mai multe sesizări sunt legate de continuarea campaniei electorale, postarea buletinelor de vot cu opțiunea electorală (numeroase plângeri transmise prin portalul votcorect.ro), precum și probleme organizatorice în secțiile de votare, inclusiv urne sau sigilii necorespunzătoare. Cele mai multe întrebări formulate de alegători la serviciul call center sunt legate de urna specială, de documentele cu care pot vota sau de anumite nereguli legate de organizarea procesului în secțiile de votare.
În câteva cazuri din București, observatorii ne-au transmis că au fost legitimați de jandarmi/poliție, iar membrii birourilor electorale sau forțele de ordine au cerut să le fotografieze documentele de identitate. Observatori din județul Ilfov (Glina, 1 Decembrie și Copăceni) ne-au comunicat că au fost întrebați de forțele de ordine ce organizație i-a acreditat, întrucât trebuie să raporteze mai departe – această procedură nu este reglementată nicăieri. Legitimarea observatorilor de către forțele de ordine, inclusiv la cererea președinților de secție, fără un motiv întemeiat și în afara cadrului legal, este abuzivă. Solicităm tuturor instituțiilor implicate să se abțină de la astfel de acțiuni, deoarece aceste proceduri nu sunt reglementate de legislația electorală și pot fi intimidante pentru observatori.
Vot Corect a primit sesizări legate de două cazuri în care s-au făcut live-uri Tik Tok – unul în secția 134 (Curtea de Argeș) și unul de la colegiul Aurel Vlaicu din Sectorul 1, București. În primul caz, reprezentantul AUR a făcut live din secția votare, iar filmarea a fost oprită după ce echipa Vot Corect a sesizat BEJ Argeș. În al doilea caz, un alegător a făcut live din holul liceului, a filmat alegătorii și a continuat campania electorală în favoarea AUR. Am sesizat birourile de circumscripție cu privire la aceste acţiuni care pot încălca legislația privind datele personale, pot intimida alegătorii şi reprezintă continuarea campaniei în ziua alegerilor.
Potrivit datelor colectate prin aplicaţia VoteMonitor, deschiderea secţiilor a fost evaluată pozitiv (bună sau foarte bună) în peste 99% din cele peste 250 de secţii observate, inclusiv în zilele de vineri şi sâmbătă în străinătate. În două cazuri, observatorii au semnalat prezenţa unor persoane neautorizate la deschidere. Cu excepţia a două secţii care s-au deschis înainte de ora 7:00, toate secţiile observate s-au deschis la timp.
Până la ora 12:00 observatorii Vot Corect au vizitat aproximativ 400 de secţii de votare, în care desfăşurarea votării a fost evaluată ca foarte bună în 83,1% din cazuri şi ca bună în 16,1%. Observatorii au semnalat aglomeraţie la 9% din secţiile vizitate şi atmosferă tensionată în 3%. Persoane neautorizate au fost prezente în 2% din secţiile observate. În 42 dintre secţiile vizitate (aproximativ 11%) observatorii au considerat că alegătorii nu au înţeles foarte bine procedurile de votare. În mod regretabil, 18,5% dintre secţiile vizitate nu sunt accesibile pentru persoanele cu dizabilităţi.
–
Luni, 5 mai, membrii Vot Corect vor prezenta concluziile campaniei de observare a alegerilor, începând cu ora 13. Prezentarea va putea fi urmărită aici sau pe pagina Facebook Expert Forum.
Lasă un răspuns