Un conducător auto, beat la volan, a lovit un biciclist şi a fugit de la locul accidentului!
Nefastul eveniment a avut loc pe Drumul Naţional 61, în localitatea Bucşani, un conducător auto, în vârstă de 46 ani, din comuna Bucşani, în timp ce conducea un tractor nu a păstrat distanţa laterală la trecerea pe lângă un biciclist care circula din sens opus acroşându-l pe acesta.
Din accident a rezultat rănirea uşoară a biciclistului, un bărbat de 53 ani din comuna Bucşani, care a primit îngrijiri de la echipajul de pe Ambulanţă fără a solicita transportul la Spital.
După producerea accidentului conducătorul tractorului a părăsit locul accidentului deplasându-se cu tractorul la domiciliul său unde a fost găsit de poliţişti.
Cu ocazia testării cu aparatul Drager, poliţiştii au constatat că tractoristul se afla sub influenţa băuturilor alcoolice, aparatul indicând valoarea de 1,03 mg/l alcool pur in aerul expirat, fiindu-i recoltate probe biologice in vederea stabilirii alcoolemiei.
Poliţiştii efectuează cercetări pentru comiterea infracţiunilor de vătămare corporală din culpă, părăsirea locului accidentului, fără încuviințarea poliţiei sau a procurorului care efectuează cercetarea locului faptei, de către conducătorul vehiculului implicat într-un accident de circulaţie şi conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană care, la momentul prelevării mostrelor biologice, are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge.













