Conservatorii giurgiuveni se mobilizează pentru prezidenţiale
Organizaţia judeţeană a PC Giurgiu a organizat astăzi o întâlnire cu membrii şi simpatizanţii partidului, în perspectiva alegerilor prezidenţiale, la care au fost invitaţi şi secretarul de stat în Departamentul pentru IMM-uri, mediul de afaceri şi turism, George Brezoi, ministrul de stat în Ministerul Muncii, Codrin Scutaru şi consilierul local de la sectorul 2 al capitalei, Valentin Voicu.
La manifestarea care s-a desfăşurat la Ateneul „Ioan Bălănescu” din Giurgiu a fost prezent şi deputatul PSD Florian Nicolae, acesta fiind invitat special al evenimentului.
Deputatul Florian Nicolae a vorbit, în discursul susţinut în faţa participanţilor, despre buna colaborare dintre PC şi PSD dar şi despre importanţa câştigării alegerilor prezidenţiale de către candidatul PSD-PC-UNPR, Victor Ponta.
Constantin Basangeac, preşedintele organizaţiei judeţene a PC Giurgiu, a declarat că scopul întâlnirii cu membrii şi simpatizanţii partidului este acela de a le transmite un „mesaj de îmbărbătare” pentru alegerile prezidenţiale. „Sunt alegeri importante, rolul preşedintelui este foarte important, trebuie să existe coeziune între preşedinte şi Guvern pentru ca România să aibă un progres real”, a afirmat Basangeac.
Organizaţia judeţeană a PC Giurgiu se mobilizează pentru susţinerea lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale astfel că, în perioada următoare, se aşteaptă, după cum a declarat George Scutaru, o dezvoltare a acesteia, în sensul că numărul de membri va creşte prin faptul că foarte multe personalităţi din judeţ şi-ar fi manifestat intenţia de a se înscrie în acest partid.

















