Consilierii judeţeni deveniţi deputaţi cedează fotoliile
Ioan Viorel Teodorescu (PNL) şi Liliana Ciobanu (PP-DD), consilierii judeţeni care au devenit parlamentari şi au făcut opţiunea pentru noua calitate vor ceda locurile din Consiliul Judeţean Giurgiu. Partidele pe listele cărora au candidat vor desemna noile persoane pentru a ocupa funcţiile în Consiliul Judeţean.
Cel mai probabil, Ioan Viorel Teodorescu de la PNL va fi înlocuit cu Ovidiu Andrei, următorul pe lista de supleanţi.
Dacă la PNL lucrurile sunt clare, în Partidul Poporului-Dan Diaconescu încă nu s-a stabilit cine va ocupa această funcţie în Consiliul Judeţean.
Înlocuirea consilierilor trebuie să se realizeze până la şedinţa ordinară din luna ianuarie iar nominalizările se vor face de organizaţia judeţeană a fiecărui partid. Teoretic, următorii din lista candidaţilor pentru Consiliul Judeţean de la alegerile locale din vară ar fi ocupanţii de drept.
Marcela Petcu













