Consiliul Județean Giurgiu a găzduit punctul de control (PC2) în cadrul CUPEI RANDONNEUR AV ROMANIA: BRM 200 (ANIVERSAR)
Sub licența Audax Club Parisien și egida Randonneurs România, sâmbătă, 11 septembrie 2021, în cadrul Cupei Randonneur AV România 2021, Asociația Adevărații VeloPrieteni a organizat BRM 200, brevetul aniversar – 100 de ani de la desfășurarea primului brevet de 200 de km în lume (Franța, 11 septembrie 1921).
Traseul a fost următorul: PC1, start, km 0, Arcul de Triumf
PC2, km 68, Giurgiu (Consiliul Județean)
PC3, km 136, Videle (Tri Oil Invest)
PC4, sosire, km 208, Arcul de Triumf
Timp limita: 13h30min
La acest brevet aniversar au fost înscriși 121 participanți, 118 au luat startul, iar la punctul de control (și hidratare) de la Giurgiu au ajuns 108 participanți.

















