Controversele la nivel local continuă. Şedinţa CM Giurgiu, amânată
Situația tensionată din Consiliul Municipal Giurgiu pare să nu aibă sfârșit. Ședința de astăzi a CM Giurgiu a fost amânată din lipsă de cvorum. La şedinţa extraordinară programată pentru ora 10 au venit doar patru dintre cei 20 de consilieri locali. Secretarul municipiului, Petre Roşu, a fost nevoit să anunţe o reprogramare a şedinţei, în condiţiile în care nu s-a întrunit cvorumul necesar pentru desfăşurarea acesteia. Doar patru aleşi locali, respectiv Ionuţ Cioacă, Gigi Oprişan, de la PSD, dar şi Marius Stanciu de la PPDD şi Ionel Dinu de la PMP au fost prezenţi la şedinţa programată, în timp ce ceilalţi şapte consilieri de la PNL şi nouă ai PPDD au absentat.
Astăzi, aleșii locali urmau să dezbată patru proiecte, printre care amintim contractarea unui împrumut de 68,9 milioane lei pentru refinanţarea datoriei publice locale, modificarea organigramei şi statului de funcţii ale SC Întreţinerea Peisagistică a Spaţiilor Verzi, modificarea organigramei şi statului de funcţii ale SC Servicii Locale, dar şi delegarea organizării de către Centrul Cultural „Ion Vinea” a activităţilor dedicate Zilelor Municipiului.
De altfel, trei dintre cele patru hotărâri fie au fost amânate de la şedinţa precedentă, fie nu au întrunit votul majorităţii consilierilor, cum este cel privind contractarea unui împrumut.
De ce nu au venit consilierii PNL
Şedinţa extraordinară de Consiliu Local convocată de primarul Nicolae Barbu nu a avut o prezenţă suficient de mare pentru a putea fi ţinută.
După 15 minute de aşteptare, secretarul municipiului, Petre Roşu, a trebuit să constate că nu există cvorum, deci şedinţa este nestatutară, prezenţi fiind doar patru consilieri locali, în vreme ce, pentru a fi legal constituită, la şedinţă ar fi trebuit să participe minim 11 aleşi locali.
Absenţa consilierilor municipali ai PNL de la şedinţă a fost explicată de preşedintele organizaţiei judeţene, Vasile Mustăţea, prin prisma nerespectării prevederilor legale în ceea ce priveşte convocarea şi punerea la dispoziţie a proiectelor ce urmau a fi dezbătute.
„Potrivit Legii 215/2001, convocarea consiliului local se poate face de îndată în caz de forţă majoră şi de maximă urgenţă pentru rezolvarea intereselor locuitorilor comunei, oraşului sau municipiului sau în alte situaţii stabilite de regulamentul de organizare şi funcţionare a consiliului local. Ori, în regulamentul de funcţionare al Consiliului Local Giurgiu, pe care l-am consultat, nu sunt prevăzute special aceste situaţii. În plus, convocarea unei şedinţe extraordinare se face cu cel puţin trei zile înainte. Odată cu notificarea convocării, sunt puse la dispoziţie consilierilor locali materialele înscrise pe ordinea de zi. E ceva nebulos aici, în condiţiile în care consilierii noştri au fost convocaţi abia ieri şi nici nu li s-a pus la dispoziţie materialele înscrise pe ordinea de zi”, a precizat Mustăţea.
Acesta a mai reclamat faptul că materialele de şedinţă nu au fost dezbătute în comisiile de specialitate, aşa cum prevede legea.
Marcela Petcu













