Get Adobe Flash player
+37
°
C
+38°
+23°
Giurgiu
, 22
+39°+24°
+39°+23°
+37°+21°
+39°+23°
+38°+21°
+39°+21°
Prognoză pe 7 zile

Arhive

Credincioşii din Giurgiu se pot închina la moaştele Sfintei Mari Muceniţe Ecaterina!

Biserica Bunavestire (Grecească) din Giurgiu își sărbătoreşte sâmbătă și duminică (24-25 noiembrie a.c.) hramul. Biserica greacă din Giurgiu este una dintre cele mai vechi biserici ale comunităţii greceşti. Piatra de temelie a fost pusă în 1863, la sărbătoarea „Schimbării la faţă” dându-i-se numele de Bunavestire. Construcţia a durat trei ani iar la 12 decembrie 1866, de ziua Sfântului Spiridon, a fost inaugurată. Sfântul lăcaş mai are o particularitate: o pictură deosebită, fiind realizată de renumitul Gheorghe Tăttărescu, pictor care în 1864 execută în stil renascentist tâmpla, iar în 1867 termină pictura murală din interior în tehnica ulei, procedeu revoluţionar la acea vreme în România, cât şi aurei de legendă care o învăluie.

Cu prilejul hramului, la această biserică vor fi expuse fragmente din moaștele Sf. Mare Mucenițe Ecaterina. Mai multe detalii în acest sens ne-a oferit părintele paroh Georgian Bogdan Tudor: „În ziua de  sâmbătă, 24 noiembrie, începând cu orele 17.00, vom săvârși  Slujba Vecerniei Mari unită cu Litia pentru  Sfânta Ecaterina, care cu Moaștele  sale ocrotește Biserica Bunavestire (Grecească) din Giurgiu. Duminică, 25 noiembrie , se va săvârși Utrenia, la orele-8.00, și Sfânta Liturghie, la orele 9.30, întru cinstirea Sfintei Ecaterina”.

Credincioşii pot să vină să se închine şi să înalţe rugăciuni către Dumnezeu, înaintea moaștelor Sfintei Ecaterina.

Advertisement

Arhive