Criză de personal la Spitalul Județean de Urgență Giurgiu
Spitalul Județean de Urgență din Giurgiu se confruntă cu o lipsă acută de personal. Asta pentru că mulți dintre salariați s-au pensionat, iar alții au plecat în străinătate.
Purtătorul de cuvânt al Spitalului Județean de Urgență din Giurgiu, dr. Bazil Stoica, spune că unitatea se confruntă cu un deficit de personal în medie de 50%, atât în privinţa numărului de medici, asistenţi medicali, dar şi de infirmiere şi brancardieri. Din cauza deficitului de personal, spitalul din Giurgiu întâmpină dificultăţi în activitate, cum ar fi realizarea gărzilor sau chiar a curăţeniei în unitate.
Pentru ca activitatea să se poată desfășura în condiții normale, este nevoie de deblocarea posturilor vacante, lucru care nu s-a întâmplat până acum.
De mai mulţi ani, sistemul sanitar are de suferit de pe urma deficitului de personal. În acest context, autorităţile sanitare au anunţat că posturile din Sănătate vor fi deblocate.
Ministrul Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu, a declarat, recent, că au fost deblocate posturi în sistemul sanitar, dar ritmul în care se angajează este lent, astfel că deficitul de personal, de peste 30.000, s-ar putea acoperi în trei-patru ani.
Marcela Petcu













