Cum s-au distrat giurgiuvenii de Ziua Oraşului, la Sf. Gheorghe
Giurgiuvenii şi-au sărbătorit, ca în fiecare an, pe 23 aprilie, patronul spiritual, pe Sf. Mare Mucenic Gheorghe. Manifestarea, devenită o tradiţie, se derulează pe parcursul a patru zile consecutiv. În prima zi a festivităţilor, a avut loc o slujbă religioasă dedicată sărbătoririi Sf. Mare Mucenic Gheorghe, oficiată de Episcopul Giurgiului, Preafinţitul Ambrozie, împreună cu Preasfinţitul Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei şi Teleormanului, înconjuraţi de un sobor de preoţi şi diaconi, în prezenţa a oficialităţilor judeţene şi locale.
Cu acest prilej, autorităţile locale i-au premiat şi pe tinerii care au împlinit 18 ani pe 23 aprilie.
Pentru a sărbători cum se cuvine, în cursul serii au avut loc o serie de spectacole, la care au fost invitaţi artişti cum ar fi Antonia şi Corina
şi la care au participat mii de giuriguveni.
Giurgiuvenii au venit în numr mare în Piaţa Unirii, acolo unde au fost amenajate tarabe de unde pot fi cumpărate delicatese cum ar fi frigărui, mici, clătite şi altele.
Festivităţile vor continua până duminică, 26 aprilie, acestea culminând cu recitaluri ale unor artişti celebri cum ar fi Marius Moga, Liviu Teodorescu, Ada, What’s Up, Amna şi alţii. Giurgiuvenii sunt aşteptaţi în Piaţa Unirii, acolo unde au fost amenajate tarabe de unde pot fi cumpărate delicatese, cum ar fi frigărui, mici, clătite şi altele.