Cum va fi vremea la Giurgiu
Primăvara continuă să fie capricioasă, la Giurgiu. Meteorologii anunţă vreme urâtă şi în zilele următoare, cu nori, ploi şi vânt. Temperaturile vor fi mult mai scăzute decât până acum, valorile fiind uşor sub cele normale pentru această perioadă a anului.
Astăzi, la Giurgiu, cerul este înnorat şi vântul suflă moderat, dinspre est şi nord-est. Se vor semnala averse. Maxima termică va atinge nouă grade Celsius. La noapte, vor fi din nou perioade de ploaie uşoară. Termometrele vor indica minimum 6 grade.
Sâmbătă, va fi parţial înnorat şi valorile termice se vor încadra între 6 şi 9 grade. Duminică va ploua din nou şi va fi tot rece.













