De sărbători, trei giurgiuveni s-au ales cu dosar penal pentru refuz de recoltare probe biologice
Evenimentele s-au produs, aşa cum am menţionat mai sus, în perioada sărbătorilor de Crăciun. Astfel, poliţiştii Biroului Rutier de la Poliţia Municipiului Giurgiu l-au depistat în trafic pe T. C. A., un tânăr de 25 ani, din municipiul Giurgiu în timp ce conducea autoturismul pe strada Negru Vodă, din municipiul Giurgiu, în zona parcului Mihai Viteazul.
Întrucât conducătorul auto prezenta halenă alcoolică şi o stare vădită de ebrietate, la solicitarea organelor de poliţie a refuzat testarea cu aparatul etilo-test precum şi conducerea la Spitalul Judeţean de Urgenţă Giurgiu în vederea recoltării de probe biologice de sânge pentru stabilirea alcoolemiei.
Poliţiştii rutieri au întocmit în cauză dosar penal în care efectuează cercetări faţă de conducătorul autoturismului sub aspectul comiterii infracţiunii de refuzul conducătorului unui vehicul, pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere, de a se supune prelevării de mostre biologice necesare în vederea stabilirii alcoolemiei.
În seara de Crăciun, poliţiştii Biroului Rutier de la Poliţia Municipiului Giurgiu l-au depistat pe Ş. V., de 25 ani, din municipiul Giurgiu, în timp ce conducea autoturismul pe şoseaua Bucureşti, din municipiul Giurgiu, sub influenţa băuturilor alcoolice, fapt atestat de aparatul etilo-test care a indicat valoarea de 0,72 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Conducătorul auto a fost condus la Spitalul Judeţean de Urgenţă Giurgiu în vederea recoltării de probe biologice însă acesta a refuzat să-i fie recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
Tânărul este cercetat de poliţişti sub aspectul comiterii infracţiunii de refuzul conducătorului unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere, de a se supune prelevării de mostre biologice necesare în vederea stabilirii alcoolemie.
Ei bine, cel de-al treilea giurgiuvean a fost prins a treia zi de Crăciun. F. B. I., un tânăr de 28 ani, din Giurgiu, în timp ce conducea autoturismul pe strada Tineretului, din municipiul Giurgiu, a fost implicat într-un incident în trafic, distrugând portierele şi oglinzile unei autoutilitare condusă de B. Ş. L., un tânăr de 33 ani, din municipiul Giurgiu.
Întrucât F. B. I. a refuzat recoltarea de probe biologice (de sânge) în vederea stabilirii alcoolemiei acesta este cercetat de poliţişti pentru săvârşirea infracţiunilor de distrugere şi refuzul conducătorului unui vehicul, pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere, de a se supune prelevării de mostre biologice necesare în vederea stabilirii alcoolemiei.













