Debut de carieră pentru 31 de polițiști, la I.P.J. Giurgiu
Corpul agenților de poliție, din cadrul Inspectoratului de Poliţie Județean Giurgiu, s-a mărit cu 31 de agenți de poliție, absolvenţi ai Școlii de Agenți de Poliţie ,,Vasile Lascăr” Câmpina (Prahova) promoția noiembrie 2023, după ce aceștia au depus jurământul de credință.
În funcție de mediile obținute în școala de poliție, proaspeții absolvenți au fost repartizați pe funcțiile vacante disponibile, avându-se în vedere situația operativă înregistrată, precum și creșterea gradului de siguranță a cetățeanului.
Astfel, agenții de poliție urmează să-şi desfăşoare activitatea în structurile de ordine publică și rutier, în cadrul subunităților Inspectoratului de Poliţie Județean Giurgiu.
Până la terminarea perioadei de tutelă, proaspeții absolvenți vor beneficia de sprijinul colegilor cu experiență și vor fi implicați în rezolvarea problemelor comunității în mijlocul căreia își vor desfășura activitatea.
Conducerea IPJ le-a urat noilor poliţişti succes în activitatea profesională, asigurându-i de tot sprijinul de care vor avea nevoie pentru a-şi putea îndeplini în mod corespunzător noile atribuţii.
Le dorim succes în carieră!













