Deputatul Cristina Elena Dinu, noul preşedinte al Organizației Judeţene a Femeilor Social Democrate Giurgiu
Recent, la Ateneul „Nicolae Bălănescu”, din municipiu, au avut loc lucrările Conferinței Județene de alegeri a Organizației Femeilor Social Democrate, la care au participat un număr de 320 de delegate din toate localitățile județului Giurgiu, dar și numeroși invitați.
Astfel, alături de preşedintele Cristina Elena Dinu şi de colegele sale au fost circa 20 de doamne deputat din toată ţara, secretarul executiv al OFSD central, Maria Lazăr, dar şi preşedintele PSD Giurgiu, Marian Mina, şi prim-vicepreşedintele Robert Cazanciuc.
În urma votului exprimat de către delegate a fost desemnată nous conducere a OFSD Giurgiu.
Iată lista completă a doamnelor care alcătuiesc Biroul Politic Judeţean:
Preşedinte – Cristina Elena Dinu
Vicepreşedinte- Florentina Popescu
Vicepreşedinte- Alina Costan
Vicepreşedinte- Gloria Stoica
Vicepreşedinte- Alice Ilaş
Vicepreşedinte- Mariana Peia
Vicepreşedinte- Vasilina Cojocaru
Vicepreşedinte- Cristina Bălan
Vicepreşedinte- Elena Mituleasa
Vicepreşedinte- Virginia Drăgan
Secretar executiv- Mădălina Lazăr
Membru- Simona Neacşu
Membru- Georgiana Soare
Membru- Ligia Stănescu
Membru- Mariana Coporan
Membru- Diana Ionescu
Membru- Mariana Găulea
Membru- Aurelia Chiriţă
Membru- Doina Ilin
Membru- Mariana Nae Petrişor
Membru- Viorica Rahnea
Membru- Camelia Toma
Membru- Mirela Ghiţă
Membru- Alina Buduru