Directorul Spitalului Judeţean Giurgiu: „Nu am semnale că vor fi medici care vor refuza să facă gărzi!
De la 1 august a intrat în vigoare un ordin emis de Ministerul Sănătății (nr. 2386/29 iulie 2016), referitor la gărzile efectuate de medici în spitale. Practic, orele de gardă devin facultative. Medicii ar trebui să facă aceste gărzi în timpul lor liber. Noul ordin creează probleme mari la spitalele din țară. Există riscul să nu mai aibă cine să asigure gărzile?, este întrebarea pe care i-am adresat-o şi managerului Spitalului Judeţean de Urgenţă Giurgiu, dr. Elena Dinu.
O circulară venită de la Ministerul Sănătăţii anunţă clar că salarizarea se face la nivelul anului 2009, cu deosebirea că până acum medicii erau obligaţi să facă gărzi, în vreme ce acum vor face obligatoriu maximum 20 de ore. De acum înainte, medicii care fac de gardă vor trebui să încheie un contract de muncă separat, cu timp parțial, pentru activitatea prestată în linia de gardă. Pe baza acestui contract li se vor plăti gărzile. Gărzile se vor desfășura în afara normei de lucru a unui medic, adică în timpul său liber.
Managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă Giurgiu, dr. Elena Dinu, susţine că, oficial, nu are semnale că vor fi medici din unitatea medicală din Giurgiu care vor refuza să efectueze gărzi şi speră că nu vor fi cazuri în care aceştia vor refuza să semneze contractele individuale de muncă cu timp parţial pentru efectuarea gărzilor.
„Ştiu că se negociază pe tema orelor de gardă şi că au fost întâlniri în acest sens între sindicate şi reprezentanţi ai Ministerului Sănătăţii. Avem prevederi în acest sens, probabil că vom semna contractele iar, dacă se renegociază, le vom încheia conform renegocierilor. Deocamdată, sunt discuţii şi în Spitalul Judeţean Giurgiu pe această temă, dar nu am semnale că vor fi medici care ar refuza să efectueze gărzi suplimentare. Nu putem să ne jucăm cu vieţile oamenilor”, ne-a declarat dr. Elena Dinu.
Marcela Petcu














